Revenire

Abia acum am văzut ca din Februarie nu am mai scris. A trecut ceva timp și multe lucruri s-au schimbat. Între timp am aflat ca aștept bebe, și acum sunt la începutul lunii a opta deja. Am reușit sa îmi înving fobia de ace, datorită nenumăratelor analize pe care a trebuit sa le fac pana acum. Mi-a dispărut si teroarea nașterii, pentru ca am inteles ca totul e subiectiv și ca e inutil sa trăiesc cu spaima. Nu ar face altceva decât sa ma distrugă psihic pentru 9 luni. Asa ca acum stau frumușel și aștept sa vina momentul "critic". Pana atunci, încerc sa ma relaxez cât mai mult, sa ma odihnesc, sa fac toate capriciile posibile, pentru ca după aia cu siguranța nu va mai fi timp de asa ceva. Pot sa spun ca m-am acomodat destul de bine cu sarcina si cu ideea de a avea un bebe. Încă nu simt o iubire debordantă, mai ales ca nu am fost niciodată o iubitoare înfocată de bebeluși, însă toată lumea spune ca asta va veni odată cu vederea bebelui, cu venirea lui pe lume. In cazul meu este o "ea" și este o dorința devenita realitate. Am vrut enorm de mult o fetița, atunci când era timpul sa fac bebe, iar când mi s-a spus la morfologie ca e o "ea", nu am reușit sa îmi țin emoțiile in frâu și am început sa lăcrimez. A fost cel mai emoționant moment trăit, de pana acum. O emoție, pe care o doresc tuturor.
Am fost destul de norocoasa și după primele 3 luni de calvar, am avut o sărcina superba. Nu dureri, nu picioare umflate, nu schimbări ale stării de spirit. Totul super. Sper sa fie asa pana la final. Nici cu kilogramele nu m-am certat prea tare; suntem in grafic. Corpul a fost expus unor schimbări pregătitoare nașterii și alăptării, însă m-am acomodat bine și cu asta. Acum sunt la etapa mult ulei și multă crema, sperând ca pielea sa nu iasă foarte "șifonată" din tot procesul asta. 
In rest, am rămas la fel. Același copil visător, aceeași ființa îndrăgostită de frumos, aceeași romantica incurabila, insetata de povesti pasionale, cu sfârșit fericit. Asta nu cred ca se va schimba vreodată și am convingerea ca îmi voi învață și fetița cate ceva din lucrurile astea. Sa fie om bun si sa caute iubirea in oameni. Sa știe ca in viața mai și pierdem, dar sa poata merge mai departe fără regrete! Ce e al ei, sigur e pus deoparte, cum se întâmpla pentru fiecare dintre noi. Cum am mai spus si alta data, dacă răspunsurile la întrebările, pe care le avem, nu vin imediat, asta nu înseamnă ca nu exista. Ele vor veni exact când vom fi pregătiți sa le aflam. Viața are modul ei de a rândui lucrurile. Cheia este timpul.
Acestea fiind spuse, ma bucur ca am revenit cu o postare și îmi face bine sa îmi imaginez ca cineva chiar citește "of"-ul, ce il astern aici.

Pe curând!

Midnightcat