Acest inceput de an este unul marcant pentru mine....in data de 10.01.2010 a incetat din viata unchiul meu. Nici nu stiu cum sa incep aceste randuri...am in suflet un amalgam de sentimente...tristete profunda, dezolare, teama, durere, un gol imens, o ultima speranta cu aripile frante....In scurta sa existenta, a reusit sa isi petreaca tineretea muncind printre straini, locuind acolo, insa era bucuros deoarece reusise sa isi aduca si familia langa el....insa dupa ani si ani de munca, cand in sfarsit era vremea sa se bucure linistit de roadele muncii sale, soarta l-a luat de langa noi....nici macar nu a mai apucat sa isi vada singurul copil, un baiat, asezat la casa lui...ce sa mai spun de sotia lui, care a ramas singura intr-o tara straina, cu un copil de care trebuie sa aiba grija, insa fara de alt sprijin in acest drum dificil al vietii....este greu...este foarte greu...cumplit chiar as putea spune...nu cred ca avea vreun dusman...atat de bun era la suflet...cu totii suferim, unii in tacere, altii cu voce tare....a lasat in urma o mare de lacrimi, insa sunt sigura ca de acum incolo, singura cale pe care el va pasi va fi aceea a luminii si caldurii...intr-un loc mai bun, de unde ne vegheaza si ne incurajeaza pe toti cei care am ramas in urma....si cu siguranta ne va astepta cu bratele deschise atunci cand intr-un final, cu totii ii vom urma aceasta cruda si neiertatoare soarta....a mortii....in asemenea momente incepi si pui in balanta o sumedenie de lucruri, incepi sa realizezi anumite chestii pe care le ignorai in viata de zi cu zi....o nenorocire iti deschide ochii si iti strange inima de durere, insa constientizarea acestor lucruri vine ca un dus rece pentru noi, oamenii de rand....ce este viata de fapt?! un fir de care atarnam cu totii...un fir mult mai subtire ca ata....un fir ce se poate rupe oricand, iar cand intr-adevar se intampla, este fara nicio avertizare in prealabil.....moartea este un subiect tabu pentru multi dintre noi si mereu este ceva tragic, insa cand iti rapeste o fiinta draga, sentimentul de tragism de maximizeaza de mii de ori, luand dimensiuni cosmice si degenerand si in alte sentimente adiacente, cum ar fi durerea, tristetea, goliciune in suflet, teama, frustrare, neputinta, dezamagire, dezolare....un eveniment ca acesta te poate marca pe viata sau te poate face sa intelegi ca, pe langa acea imensa durere, exista si sentimentul de resemnare si acceptare in sufletul nostru....poate ca aceasta resemnare pe care suntem obligati sa o acceptam ne doare cel mai mult, aceasta resemnare cu faptul ca nu vom mai fi niciodata langa cel drag sau ca nu il vom mai vedea decat in poze si ca, in loc de o imbratisare calda, tot ce ne ramane sunt amintirile pe care le pastram vii, ca dorul din suflet sa se mai ostoiasca putin....ca durerea sa fie mai suportabila....in incheiere as vrea sa transmit matusei mele si varului meu cele mai sincere condoleante, multa putere si forta de a merge inainte si multa sanatate! Nelea, te-am iubit, te iubim si te vom iubi vesnic....sa ai grija de tine acolo unde esti si sa ne dai puterea de a ne aduna incet incet...Dumnezeu sa te aiba in paza lui!!!
Cu nespusa durere,
a ta nepoata.....
