Magia sărbătorilor

Vin, sărbătorile vin! Exact ca in reclama la Coca-Cola. Acea reclama veche de cand se difuza prima dată "Singur acasa", pe PROTV. Deși sunt atatea lucruri repetitive odată cu sosirea sărbătorilor de iarna, ele sunt mereu plăcute oamenilor, sunt însăși atmosfera Crăciunului, o atmosferă de poveste, încărcată cu iubire și dăruire, cu căldură sufletească și apropiere de tot ce ne-a lipsit.

Ca orice femeie, cred cu tărie în puterea shopping-ului, fie ea vindecatoare sau usturătoare la buzunar(sa fim seriosi, de shopping ieftin nu prea am auzit pana acum). Insa ceea ce iubesc cel mai mult la acest "sport" este de fapt goana dupa cadouri. Bine, la mine e mai mult o plimbare, având în vedere că o fac din timp, in asa fel incat sa nu raman pana in ultima zi și să risc sa nu mai găsesc ce cautam. 

Imi place enorm de mult sa fac un cadou, însă nu unul oarecare. Imi place sa iau ceva personal, ceva ce are și amprenta mea, dar sa fie totusi ceva ce își dorește persoana cui ii este destinat. Iar pentru asta ori trebuie să cunoști foarte bine destinatarul, ori sa fii foarte atent la dorințele sale exprimate sau subînțelese. Întotdeauna am apreciat un cadou făcut cu gust și cu interes pentru cine îl primește. Consider că acest lucru denota implicarea și afecțiunea celui care dăruiește. Un cadou spune multe despre cine îl face și despre cine îl primește. 

As fi ipocrită sa spun, femeie fiind, că nu îmi place să primesc daruri. Insa am o plăcere diversa in a le face. Sa stiu cat suflet am pus în fiecare părticică a sa si mai apoi sa vad lumina din ochii celui ce primește și caldura din suflet, îmi dă o satisfacție și o bucurie de nedescris. 

Iar cum, in aceasta perioada, ne aflăm chiar in prag de sărbători, cadourile sunt multe și frumoase, alese cu drag și dăruite cu iubire. 

Deși partea materială ocupă un spațiu important sub dragul nostru braduț, frumos împodobit, nu trebuie sa uitam de spiritualitate. Trebuie să ne amintim sa fim mai buni, mai iertatori, mai pașnici, cu gândul la cei in nevoie. Sa întindem, cu adevărat, o mână de ajutor și către cei ce nu au norocul nostru, cei care nu au posibilitati de a se inveli cu o pătură mai groasă sau a se îmbraca și a se incalta, pe gerul de afara. Oameni ce nu au un acoperiș deasupra capului și nici ce mânca zile întregi. Sa ne gandim la copiii ce nu au nicio jucărie, însă, mai presus de toate, nu au parte de căldura unei familii. Sa ne rugam pentru cei ce nu au sănătate și nici alinare. Dacă fiecare din noi am ajuta concret cate putin, lucruri mari am putea sa realizam.

Dupa toate acestea, trebuie să învățăm să ne mulțumim cu ceea ce avem, deoarece nu e putin. Mangaiati-va copiii, gândindu-va la cei ce dorm in frig, înfometați, imbratisati-va părinții și frații, gandindu-va la cei ce nu ii mai au in viata lor, bucurati-va de prieteni, imaginandu-va viata in singurătate, apropiati-va dușmanii, gandindu-va la frigul ce sălășluiește în sufletele lor, datorită urii și invidiei. 

Cu un cuvânt, o îmbrățișare, un gest din suflet, puteti schimba viata cuiva. Și când sa fim mai motivați, daca nu de Crăciun, când asteptam cu toții nașterea Domnului. Și nu doar pentru a mânca și a petrece, ci și pentru a face fapte bune și a dărui iubire.

Pentru ca asta este, de fapt, magia sărbătorilor, iubirea! Dragostea în toate formele lei, pe care alegem sa o dăruim tuturor. 

Acestea fiind spuse, va doresc sărbători pline de căldură în suflet și liniște în gând, un cadou frumos sub brad și să aveți alături familia și prietenii. Nu uitati sa dăruiți, la rândul vostru, din toate cate putin și să îl așteptați frumos pe Moș Crăciun ❤ (despre care vom vorbi pe îndelete data viitoare).

Cu drag,

Midnightcat

Ploaie....cu bule

Doamne, de cand tot asteptam o seara însoțită de ropotul viu al ploii, de mângâierea ce ti-o aduc picăturile ce se astern, una câte una, in rândul uscatului. Temperatura parca înțeapă la piele, însă după atâta amar de vreme caniculară, e o dezmierdare sa simți adierea răcoroasă a vântului.
Intr-o asfel de noapte, instrospectia e un must! Și indiferent de voința ta, aluneci ușor spre amintiri. Amintiri mai recente sau mai îndepărtate, simple amintiri sau scenarii imaginare pline de patos și vibratie sufleteasca. 

Și aluneci asa ușor pe acest frumos tobogan, pana ce ajungi sa te desprinzi de prezent. Ajungi astfel pe tărâmul momentelor trecute sau a celor niciodată întâmplate. Ești personajul principal și totuși rămâi un simplu spectator. Ai un dublu rol. Inima începe sa își accelereze ritmul la revederea unor scene de mult aruncate in cufărul uitării. Pana și praful era de-o șchioapa pe capacul său, îngălbenit de vreme.

Devii, astfel, martorul a ceea ce ai trăit cândva. Fie ca e vorba de o poveste de dragoste, fie ca e vorba de prietenie, aventura și alte feluri de întâmplări. Fiecare își amintește ceea ce i-a rămas cel mai bine întipărit pe suflet, ceea ce a fost scris cu litere de tipar cândva. Este adevărata zicala “Nu contează ce spun oamenii, ci cum te fac sa te simți.” Frecventa, ce te face sa vibrezi cu o persoana, nu o întâlnești cu o alta. Iar momentele ce tie iti ating coarda sufletului, pot doar sfiora celălalt suflet. Totul se rezuma la perspectiva. De a iubi sau de a fi iubit. 
Stand și ascultând bătălia ce se da afara între miile de picături de ploaie și acoperișurile orașului, melancolia și setea de reflecție ma împing către frigider, unde sade stăpâna o sticla de spumant dulce. Exact ceea ce îmi place mie. Cândva, obișnuiam sa apreciez un vin roșu sângeriu, dar la fel de dulce, pana la orele mici ale nopții, însă timpul schimba multe lucruri. 

Îmi scot un pahar elegant, cu picior înalt, special pentru astfel de băutura, și il umplu pe jumătate. Bulele, ce se joaca in lichidul auriu transparent, deja ma invita la visare. O visare cu ochii deschiși.

Asa ca îmi iau paharul și ies pe terasa. Păcat de oraș și de luminile lui. Ar fi fost un cer superb. Sub protecția acoperișului, ma așez și închid ochii. Inspir. Expir. Îmi umplu plămânii cu aer curat, iar mirosul ploii ma imbratiseaza. Parca timpul sta in loc. Ma hrănesc cu sunetul picăturilor, ce se lovesc de tot ce întâlnesc in calea lor. Nu mai aud nimic altceva. Sunt in plină visare. Iar in acest decor, se derulează amintirile unor momente trecute, ca un film mut. Nu e nevoie de sunet. Știu deja ce s-a spus atunci. Dar mai ales, știu ce am simțit. Un copil, intr-o noapte ploioasa. O adolescenta târzie, in ceea ce avea sa ii fie o seara de neuitat. O visătoare, ce nici măcar nu bănuia ca ii va fi furată inima. Pe ploaie, departe de oraș, venită cu alt scop. 

Minutele treceau, sorbirile din pahar aproape ca il golisera, iar filmul mut se apropia de final. Când, deodată, prezentul îmi bate pe umăr, trezindu-ma parca dintr-un somn adânc. Am tresărit atât de tare, încât abia atunci am realizat cât de mult fusesem plecată pe drumul bulelor de aur. 

Am un motănel, căruia ii înghețaseră lăbuțele afara și care stăruia sa ma bage in casa cu el, lipsindu-i cu desăvârșire capacitatea de a intelege ca eu eram doar fizic acolo, in rest, pluteam. Sau poate ca tocmai aceasta visare l-a preocupat, văzând ca nu mai dădeam semne ale realității. Cert este ca, odată cu el, a rămas doar o dara de fum din mintirea mea. 

In casa cu noi, Martin! Toate lăbuțele la caldura! 

Pasind pragul casei, îmi întorc privirea către cer. Doar natura te poate purta pe tărâmuri negândite. Natura, și un pahar cu bule. 

Cheers, darling!

Midnightcat