duminică, 1 octombrie 2017

When music says it all...

Sunt clipe când dai de câte o melodie ce te poarta pe tărâmuri îndepărtate și in momente de mult uitate. Câteodată voit, alteori pur din întâmplare. Însă când lucrul asta are loc, avalanșa de emoții și amalgamul de sentimente te iau prin surprindere. Dintr-o stare de total relax, intr-o duminica după-amiaza, cu sporite semne tomnatice, te trezești transportat intr-o anumită zi, la o anumită ora, intr-un anumit moment. Devii nostalgic. Nici vremea nu prea te ajuta, mai ales daca ești un iubitor al ploii, cum sunt eu. Ești învăluit de clipe de introspecții și, in solitudinea momentului, ești mereu acompaniat de sentimente. Nu sunt regrete, pentru ca ar fi contrar a ceea ce cred eu despre viața in general, însă este o melancolie predominanta. Nu ai păreri de rău in ceea ce privește prezentul și poate ca privești cu speranța la viitor, însă când trecutul bate la usa, emoțiile sunt tot timpul prezente. 
E frumos sa retrăiești momente, sa revezi, astfel, persoane și relația ce era între voi, atunci. E cald sa iti amintești de prieteni, in vremea in care ei chiar erau asta sau când tu chiar asa credeai. E frumos sa retrăiești nebuniile anilor trecuți, sa revezi grijile și temerile, pe care le aveai atunci, sa zambesti la o vorba, la o fraza, la un cuvânt....
Nebunia anilor ce au trecut ar trebui sa smulgă tuturor un zâmbet și o emoție, sa ne arate cât de diferiți eram și cât ne-a putut schimba TIMPUL. Poate fizic mai puțin, însă metamorfoza emoțională are o mare greutate.
Iubesc muzica și cred ca fără ea, viața noastră ar fi mult mai gri. Însă ceea ce ador, este muzica ce transmite un mesaj. Asta pentru ca muzica ne atinge pana și cele mai sensibile corzi ale sufletului. Iar când o melodie face sa vibreze la aceeași intensitate doua suflete, atunci vorbim de magie. Este suficient o strofa, un vers sau chiar un cuvânt, pentru a trimite un mesaj. Mesajul cu siguranța va ajunge la destinație, mai devreme sau mai târziu. Însă, chiar dacă experiența m-a învățat ca mereu ajunge mai târziu, împortant e ca ajunge. Și atunci situația se amplifica. Ceea ce spuneam de relaxarea de duminica, ajunge sa fie emoția de ani in urma. Totul e redescoperit și întrebările primesc răspunsuri. Nu e nevoie de cuvintele celor implicați. Cântecul face tot. Realizezi, te emoționezi, iti amintești. Poate chiar plutești asa pentru o clipa...suspendat între trecut și prezent, fabuland la un "what if?". Ești destul de conștient ca bati câmpii, însă o emoție nu strica niciodată. Mai ales când ai iubit locuri și persoane, când ai visat la lucruri și cand ai tresărit la adieri. 
Te lași transportat intr-o bula a timpului, departe de prezent și ochii iti zâmbesc. Buzele pecetluiesc ceea ce clipa nu mai poate oferi. 
Sunt din nou pe pat, duminica seara. A durat ceva calatoria mea si soarele a lasat locul lunii. Ma simt mai incarcata spiritual decat eram acum doua ore. Uneori e coplesitor de frumos, tocmai de aceea e indicat sa iei cu tine și rațiunea prezentului, pentru a nu cădea prada unor emoții covârșitoare. Uneori risti sa te rătăcești acolo, de accea se recomanda sa ai ancora realității. Trecutul e frumos tocmai pentru ca e trecut. Fa in asa fel încât și prezentul sa devină un frumos trecut!
O duminica incarcata va doresc!
Midnightcat

vineri, 29 septembrie 2017

Slow motion

Trece timpul...si trec si oamenii...Totul trece...si parca ramane prea putin in urma. Oare când am devenit asa grăbiți? Atât de insetati de "imediat", de "acum", încât nu ne mai oprim sa privim in jur. Trec pe lângă noi oameni, trec momente, trece timpul, iar noi suntem tot mai porniti pe direcția "înainte".
Nu zic ca ar fi neaparat un lucru rău, atâta timp cât nu uiți sa privești și la "acum", iar uneori chiar sa meditezi la "atunci". 
Suntem tot timpul grăbiți sa facem ceva, sa ajungem undeva. Niciodată nu e timp. Nu mai avem timp sa așteptăm la coada la magazin, in timp ce permitem unei femei însărcinate sa treacă in fata. Nu mai e vreme nici sa cedam locul bătrânilor, pentru ca suntem mereu obosiți, mereu in mișcare. Nu mai avem timp sa ascultam ruga unei bătrâne, ce vinde pe trotuar ceea ce a cules cu ale ei mâini tremurânde, din bătătura casei sale....graba nu ne mai permite nici sa întindem o mâna de ajutor aproapelui in nevoie, sau îngrijirea unui animal rănit, ce zace pe marginea drumului, cu ochii in lacrimi și resemnat la durere. 
Oare când ni s-au închis sufletele atât de mult, încât sa fim orbi la lumea ce ne înconjoară? Oare când am ales sa lăsam clipele sa treacă pe lângă noi? Oamenii sa devină invizibili, in ochii celui ce cu graba se îndreaptă spre prăpastie?
Sa fie societatea de vina? Sa fie explozia asta tehnologică, cauza tuturor "ochelarilor" lumii? 
De când am învățat sa trăim online, am uitat sa vedem offline, dincolo de rețea. Am uitat sa visam, sa privim, sa atingem, sa trăim. Am uitat ce înseamnă viața, in toată complexitatea ei, și am început sa ignoram trecea implacabila a timpului. Dar vai de noi, muritori, ce nu realizam ziua de azi, ce nu știm a ne aminti de ziua de ieri, vrăjiți fiind de iluzia zilei de mâine. Căci timpul nu iartă pe nimeni. El nu se oprește in loc și nici nu se întoarce pentru nici unul dintre noi. Ne vom trezi la batranete, singuri și pustiiti, in suflet cu un gol imens, cu lipsa amintirilor anilor ce au trecut. Eram prea îndârjiți in lupta pentru "mâine", pentru a putea realiza ziua de "azi".
Azi-dimineata mi-am luat cafeaua și cornul și am ieșit pe terasa barului, ce este situată lângă o strada destul de traficata. M-am asezat frumușel la o masa și am început sa admir tot ceea ce ma înconjura. Priveam oamenii cum treceau îngândurați, fără măcar sa vadă pe unde merg. Mașinile ce se derulau prin fata mea, cu șoferii grăbiți a ajunge "undeva". Și deodată parca totul s-a oprit. Parca eram intr-o bula temporala. Toate lucrurile se desfășurau ca mai înainte, eram doar eu care ma oprisem. Îmi ingaduisem câteva minute de "trăit", de simțit, de privit. 
A fost o experiența nemaipomenita. Atunci am inteles ca nu am uitat sa visez, nu am uitat de "azi" și cu drag îmi amintesc de "ieri". Am știut ca graba asta permanenta nu aduce niciun beneficiu. Am inteles ca trebuie sa facem mult mai mult, decât sa supraviețuim de azi pe mâine. Trebuie sa ne amintim sa trăim, sa avem emoții, sa vorbim, sa simțim, sa atingem oameni, lucruri, locuri....sa ne amintim sa lăsam in urma noastră clipe și momente, de care sa ne amintim cu drag peste ani. 
Trebuie sa ne reamintim sa apreciem ziua de azi, prezentul, pentru ca el este singura certitudine, pe care o avem. "Ieri" e poveste, iar "mâine" e iluzie. Il avem doar pe "azi". 
Hai sa ne trezim și sa nu lăsam ca aceasta societate gri și săracă din punct de vedere emoțional, sa ne călăuzească pașii către un final incert. Hai sa ne coloram cerul speranței și camera iubirii, și sa ne întoarcem la adevăratele valori. Sa ne amintim ce înseamnă familie, loialitate, respect, bun-simt și omenie. Sa nu lasam graba și mediocritatea sa ne macine eul, sa ne transforme spiritul intr-un pietroi cioplit. Hai sa ne șlefuim sufletele, încât sa strălucească lumini de diamant. Hai!....
Ultima picătura de cafea s-a răcit de mult, iar cerul este iarăși gri. Ma pregătesc, ma ridic și dau sa plec, când, dintr-un colț al străzii, observ un bătrân ce ma privește curios, dar cu nădejde. Văzuse și el culoarea din momentul meu. I-am zâmbit și am inteles ca mai este o speranța. Nu totul e pierdut...

Midnightcat

sâmbătă, 16 septembrie 2017

Revenire

Abia acum am văzut ca din Februarie nu am mai scris. A trecut ceva timp și multe lucruri s-au schimbat. Între timp am aflat ca aștept bebe, și acum sunt la începutul lunii a opta deja. Am reușit sa îmi înving fobia de ace, datorită nenumăratelor analize pe care a trebuit sa le fac pana acum. Mi-a dispărut si teroarea nașterii, pentru ca am inteles ca totul e subiectiv și ca e inutil sa trăiesc cu spaima. Nu ar face altceva decât sa ma distrugă psihic pentru 9 luni. Asa ca acum stau frumușel și aștept sa vina momentul "critic". Pana atunci, încerc sa ma relaxez cât mai mult, sa ma odihnesc, sa fac toate capriciile posibile, pentru ca după aia cu siguranța nu va mai fi timp de asa ceva. Pot sa spun ca m-am acomodat destul de bine cu sarcina si cu ideea de a avea un bebe. Încă nu simt o iubire debordantă, mai ales ca nu am fost niciodată o iubitoare înfocată de bebeluși, însă toată lumea spune ca asta va veni odată cu vederea bebelui, cu venirea lui pe lume. In cazul meu este o "ea" și este o dorința devenita realitate. Am vrut enorm de mult o fetița, atunci când era timpul sa fac bebe, iar când mi s-a spus la morfologie ca e o "ea", nu am reușit sa îmi țin emoțiile in frâu și am început sa lăcrimez. A fost cel mai emoționant moment trăit, de pana acum. O emoție, pe care o doresc tuturor.
Am fost destul de norocoasa și după primele 3 luni de calvar, am avut o sărcina superba. Nu dureri, nu picioare umflate, nu schimbări ale stării de spirit. Totul super. Sper sa fie asa pana la final. Nici cu kilogramele nu m-am certat prea tare; suntem in grafic. Corpul a fost expus unor schimbări pregătitoare nașterii și alăptării, însă m-am acomodat bine și cu asta. Acum sunt la etapa mult ulei și multă crema, sperând ca pielea sa nu iasă foarte "șifonată" din tot procesul asta. 
In rest, am rămas la fel. Același copil visător, aceeași ființa îndrăgostită de frumos, aceeași romantica incurabila, insetata de povesti pasionale, cu sfârșit fericit. Asta nu cred ca se va schimba vreodată și am convingerea ca îmi voi învață și fetița cate ceva din lucrurile astea. Sa fie om bun si sa caute iubirea in oameni. Sa știe ca in viața mai și pierdem, dar sa poata merge mai departe fără regrete! Ce e al ei, sigur e pus deoparte, cum se întâmpla pentru fiecare dintre noi. Cum am mai spus si alta data, dacă răspunsurile la întrebările, pe care le avem, nu vin imediat, asta nu înseamnă ca nu exista. Ele vor veni exact când vom fi pregătiți sa le aflam. Viața are modul ei de a rândui lucrurile. Cheia este timpul.
Acestea fiind spuse, ma bucur ca am revenit cu o postare și îmi face bine sa îmi imaginez ca cineva chiar citește "of"-ul, ce il astern aici.

Pe curând!

Midnightcat

marți, 28 februarie 2017

Parfum de.......primăveri


Parfumul de primăvară se simte peste tot în jur. Pomi înfloriti, pasarele cântând, zăpada ce se topește și lasă loc ghioceilor sa crească. Pana și calendarul ne indica faptul ca iarna s-a cam terminat și ca primăvară bate la ușă.  Chiar daca baba Dochia abia de mâine începe sa își lepede cojoacele, e semn bun, vin anotimpuri mai calde. 
Chiar și starea de spirit a oamenilor este ușor îmbunătățită de toți acești vestitori ai primăverii. Vedem mai multe zâmbete pe chipuri și mai multe simpatii în suflet, ceea ce este un lucru minunat. Nu renaște doar natura, ci și sufletul nostru, odată cu ea. Inmugureste speranța. Creste și se dezvolta veselia. Nimic parca nu e mai frumos, după o iarna grea, decât o zi însorită și calda de primăvară. Sa dai o fuga pe banca preferata din parc și sa te uiți la rățuștele zglobii de pe lac. Sa inspiri aerul, parca, mai curat și sa asculți cântecul neîncetat al inaripatelor, frumos colorate. Sa ai cu tine cartea preferata și sa te pierzi ba printre rândurile ei, ba în zare, datorita frumuseții naturii. 
E frumos intr-adevăr,  însă asa cum iarna nu se lasă alungata cu una, cu doua, asa și noi, în contemplarea noastră, mai alunecam pe panta amintirilor. Și uite asa ajungem sa ne aducem aminte de momente frumoase, alături de oameni frumoși, care ne-au făcut sa atingem cerul cu emoțiile pe brate; oameni ce ne-au ținut sufletul în pumn și care au ridicat trăirile la rang de arta. Oameni cu care ai mai stat pe acea banca, în acel parc, privind în aceeași direcție,  chiar dacă ulterior, direcțiile poate s-au separat. A frumos drumul pășind împreună. Fiecare om îți lasă o amprenta în suflet, iar tu, la rândul tău, o lași celor cărora le pasesti pragul destinului. Este o vorba care, după ani și ani, s-a dovedit a fi adevărată și care suna cam asa: "nicio întâlnire a unui suflet, nu e întâmplătoare". Dacă la început ni se par coincidente, după un timp aflam ca a fost mana destinului. Fiecare persoana e menita sa ne lase cate ceva, o încărcătură emoțională sau o învățătura a faptelor. Trebuie doar sa privima atent. Sunt oameni ce învață odata cu noi, oameni ce învata de la noi și oameni de la care noi învațăm. 
Când devin melancolica, lucru ce mi se întâmplă deseori, retrăiesc clipe, momente,  scene și vise. Retrăiesc certuri și râsete, nopți și zile, emoții și suferințe. Îmi amintesc cum eram îmbrăcată, cuvintele exacte ce se spuneau, privire care se schimbau. Am o memorie extraordinara când e vorba de amintiri și nu numai. Câteodată un simplu sunet ma poarta intr-un anumit moment din trecut, alteori un obiect, dar mai ales o muzica ma determina sa alunec în amintire. E adevărat ca atunci când ești vesel asculți muzica, iar atunci când ești trist sau melancolic, asculți versurile. Și cum vorbesc......
De curând, am apăsat tasta trecutului prin purtarea unui parfum, folosit cândva. Știam ca exista riscul asta, atunci când l-am cumpărat din nou, însă știam ca o sa îmi placa escapadele în timp. Prima utilizare a fost puțin mai emoționantă, purtându-ma acolo, atunci. Parca eram un spectator invizibil a ceea ce s-a întâmplat deja. Nu puteam interveni și nici nu voiam asta. Ma bucuram doar de gustul reîntoarcerii la acele momente, la acea Eu, mai inocenta, încă neîncercata de toate răutățile lumii. Acea eu împătimita pentru orice lucru, însetata de emoție și total cu capul în nori. Pasiunea de a face lucrurile și căutarea de emoții nu au încetat nici acum, însă atunci parca erau și mai înflăcărate. As fi putut lua lumea in piept pentru o idee sau o persoana. Ceea ce am si făcut, iar satisfacția reușitei a fost inegalabila. Câteodată iubesc sa ma întorc la acea eu, care pierdea, sau mai bine zis, câștiga nopțile așteptând un tremur al inimii, un gest sau un cuvânt care sa ma facă sa radiez de fericire. Inocenta are farmecul ei. 
După vreo câteva episoade repetate la folosirea parfumului, a venit și vremea ca simțul meu olfactiv sa se obișnuiască atât de mult cu mirosul, încât sa devin imuna la ademenirile lui. Ma mai încearcă uneori, privind sticluța, cate o fărama de amintire, un parfum de alte primăveri, însă derdelusul trecutului se topește precum gheata de afără,  odată cu sosirea razelor de soare.
Oricat de îmbietor ar fi uneori trecutul, nu este bine sa trăim în el, sa ne hrănim din el sau sa respiram doar aroma lui. Poate dauna grav prezentului și poate ruina un viitor frumos și sănătos, din punct de vedere emoțional și psihologic. Trecutul este frumos de retrăit în momentele melancolice, în clipe de împlinire sufleteasca, de bucurie chiar, și mai puțin la ceas de solitudine sau tristețe. Trebuie sa fim stăpâni pe trecutul nostru, nu el pe noi. Iar având grija ca lucrurile sa fie asa, ne putem bucura în voie de momentele vremurilor apuse.
Voi ce parfum folosiți? De alte primăveri sau spre unele noi? ;)

Yours,
Midnightcat 

sâmbătă, 18 februarie 2017

Dialog


A: Bună!
B: Bună!
A: Ce faci?
B: Ma minunez ca te-ai decis sa îmi scrii. Tu ce faci?
A: Da, am zis sa vad dacă poți sa îmi confirmi o informație.
B: Cred ca ai greșit adresa...biroul de informații are alt număr. 
A: Ha ha, not funny!
B: Pai ma gândeam ca mi-ai scris sa ma întrebi ce mai fac, dacă mai trăiesc, dinastea....
A: Ce te face sa crezi ca m-ar interesa viata ta?
B: Încep sa ma enervez și nu cred ca asta era finalul așteptat. Deci, ce ziceai ca vrei mai exact?
A: Stai calma, ca faci riduri. Odată cu trecerea timpul, ai devenit irascibila cumva?!
B: Dragule, nu știu cum sa citesc exact sarcasmul tau, însă îmi amintesc perfect ca și prima oara când m-ai abordat, tot cu sarcasmul pe brate, ai facut-o. Does it ring any bells?!
A: Cred ca te-ai plimbat cam prea departe cu gândurile. Nu suntem în aceeași situație, nici pe departe.
B: Oare?! 
A: Eu știu ca ești isteață, dar acum exagerezi cu presupunerile.
B: Daca e asa, cum se face ca, sâmbătă noaptea, nu ai altceva mai bun de făcut, decât sa te plictisești cu mine prin mesaje?
(30 sec de pauza)
A: Pai as putea sa ma sustrag supliciului, dacă mi-ai da voie.
B: Pai eu te rețineam?! Scuza-ma, nu mi-am dat seama. O seara frumoasă să ai! 
A: Stai!.....
B: Nu aveai treaba?
A: Ești imposibila!!!
B: Iar tu ești un copil!
A: Ma faci sa rad! Eu, copil?! 
B: Cam da.
A: De ce, ma rog?
B: Pentru ca te ascunzi după niște cuvinte ascuțite.
A: Nu știu dacă e chiar asa.
B: Nu știi?! Ba eu cred ca știi foarte bine! Doar ca ti-e mai greu sa accepți. 
A: aaaăaa......despre ce vorbim mai exact?
B: Aveam pretenții de la tine. Știi foarte bine la ce ma refer! 
A: Lumineaza-ma!
B: Pai, eu cred ca nu mi-ai scris cu un scop anume, ci a fost doar un motiv, pentru ca nu știai cum sa începi dialogul. Cred ca, dacă ai folosit scuza asta, probabil ai mai avut porniri sa îmi scrii și alta data, dar ai rezistat. 
A: Ce imaginație bogata ai! :)))))
B: Nu o face pe maimuțoiul cu mine, ca știi ca am dreptate.
A: Merci de compliment! ;) Alte descoperiri mai ai?!
B: As mai avea. Ești sigur ca vrei sa le auzi?
A: Sunt chiar curios! :))))
B: Pai, as putea sa îți mai spun ca însuși sarcasmul tău, spune multe despre tine. E ca o arma de apărare. Ori te aperi, ascunzându-te în spatele lui, ori te aperi, atacând. Nici una din cele doua însa, nu te vor apropia de ceea ce ai vrea sa știi. 
A: I-auzi! Și ce as vrea, după căpșorul tău, sa aflu de la tine?
B: De exemplu, dacă ma mai gândesc la tine, dacă mai am reziduri de "noi", daca mai simt ceva, dacă îmi mai amintesc cum m-ai făcut sa ma simt, sau dacă mai știu ceva din tot ceea ce am avut "noi"....asta cred eu ca te interesează cu adevărat. 
A: Woow! Oscar! Telenovela! :))))
B: Nu ești amuzant, mai ales la ora asta târzie.  ;)
A: Nu am cum sa fiu altfel, după ce citesc ce baliverne scrii tu aici!
B: Insisti, vad....bine. Tu pierzi!
A: A, da?! Și ce pierd, ma rog?!
B: Nu te mai ruga atâta ;) Pierzi șansa de a afla cum stau lucrurile. Dar dacă zici ca nu te interesează,  e ok.
A: Acum chiar m-ai făcut curios.
B: Ai fost dinainte sa îmi scrii, crede-ma! ;) 
A: Hai zi, dacă te-ai apucat.
B: Ai noroc ca eu sunt mai sincera ca tine, decat esti tu cu mine. M-am gândit mult la tine și la noi și mi-am făcut mii de scenarii, în care ne întâlneam în diverse locuri și, pe furiș,  mai cu vrute, cu capricii, ne sărutam pasional. Dacă mai simt ceva?....nostalgie....sunt o sumedenie de amintiri frumoase, care îmi apar în minte, atunci când îți șoptesc numele în gând. 
A: Și care ar fi astea mai exact?
B: Vrei sa dezgropam morții acum?
A: Da! Vrei o lopata? 
B: Drăguț, dar nu. Am rămas cu sentimente nobile și frumoase, cu clipe sincere și nepătate de răutăți. Am învățat sa dau la o parte ce a fost urat sau ce nu a mers, și am rămas cu tot ce a fost frumos.
A: Ma gândeam ca ești mai explicita, dar vad ca ma aburești aici degeaba.
B: :))))))) Eu te aburesc?! 
A: Da, tu!
B: Aminteste-mi, te rog, ce cauta un tip "luat" sa își întrebe fosta, ce mai simte pentru el și pentru ce a fost?
A: Iar ai luat-o pe arătură. Am întrebat doar pentru ca m-ai invalmasit tu în povestea asta, de care nici nu prea am habar sincer. Eram curios sa vad ce ai putea spune.
B: Mhm...dacă zici tu....sa nu te bage în probleme curiozitatea asta a ta.
A: Nu ar avea de ce.
B: Siguranța asta de sine nu mi se pare veritabila în totalitate.
A: Ai zis bine! Ti se pare ;)
B: Încep sa ma plictisesc de aroganta ta.
A: Vai, vai.
B: Dacă am fi la o cafea, face to face, nu ai mai face toate mutrele astea. ;)
A: :))))) Dar cum nu suntem, pot sa fac ce vreau.
B: :))))))))
A: Și ce altceva, crezi tu, ca nu as mai face, dacă am fi face to face?
B: Sigur nu ai vorbi atât de mult și cu atat mai puțin,  pe tonul asta sarcastic.
A: Dacă nu as vorbi, ce as face?
B: Asta-i minge la fileu :)))) Chiar vrei sa stii?
A: Daca tot ai inceput
B: Cred ca m-ai privi și cred ca te-as privi. 
A: Pfff, atât?! Nop, thanks.
B: Iar ești "simpatic". NOT!!!! Vrei mai mult?! Ok! Te-ai apropia, ai face 2-3 glume și am rade copios. Am începe sa ironizam vechii "noi" și am rade și mai mult. S-ar crea o complicitate între noi. Ne-am privi apoi, și zâmbetele s-ar transforma intr-un tremur al buzelor. Pulsul s-ar accelera puțin. Ne-am privi și am înțelege ca am vrea mai mult. Mi-as muta ochii de la tine, pentru a încerca să evit restul. Însă tu, nu. As închide ochii, sa nu mai simt presiunea privirii tale. Tu ai întinde mana spre a mea. M-as ridica și as fugi spre baie, pentru a cauta o scapare din situația tensionata. Pentru o clipa, ti-ai spune că nu trebuia, ca lucrurile, să ia întorsătura asta. Ca era doar o cafea. Continui?
A: Chiar te rog. Ma simt ca la cinema :)
B: Sa zicem ca nu am auzit sarcasmul tău. Ajung pe holul din fata băii și îmi trag sufletul pentru un moment. O mie de ganduri îmi traversează mintea. Ce tocmai s-a întâmplat?! De ce?! Cred ca mi s-a părut...nu termin șirul de idei, ca apari tu lângă mine. Îmi zici ca, dacă știai, ne savuram cafeaua pe hol, nu la masa. Ma bufnește rasul și dau sa intru la baie, însă tu ma prinzi de brat și ma oprești. Ma uit la tine, puțin confuza. Tu ma tragi înapoi, cu spatele la perete și de așezi in fata mea. Te privesc, intrebandu-te cu ochii, ce va urma. Ma privești,  dandu-mi de înțeles....Încep sa respir din ce în ce mai des....Încerc sa plec, dar ma oprești, întinzându-ti mana pana pe perete. Din ochi, îți spun că nu trebuie sa facem asta, chiar dacă asta vrem.....Tot cu ochii, îmi răspunzi ca se va întâmpla, tocmai pentru ca asta vrem....Îmi simt bătăile inimii, mi le aud! Și cred ca le auzi și tu. Te apropii. Suntem mult prea aproape....Simt o mângâiere pe obraz...o atingere ușoară și firava. Închid ochii, și atunci îți simt buzele peste ale mele. As vrea sa nu îți răspund,  însă inima e pe "pilot-automat". O frenezie de atingeri, un amalgam de sentimente. Un sărut de mult reprimat. O pasiune dorita, visata, împlinita.....
Asta cred eu ca s-ar putea întâmpla ;)
A: Interesant....înca îți place sa scrii, vad.
B: Imi place sa simt ;)
A: Dar bine ca nu suntem asa aproape, încât sa putem ieși la o cafea. Nu de alta, dar nu as vrea sa trăiești cu stres :))))
B: Nu as trai, oricum :D
A: Zici?
B: Sigur! Eu nu beau cafea! ;)
A: :))))
B: Mai ai și alte curiozități? Ca m-as baga la somn.
A: Cred ca m-ai lămurit suficient.
B: Asa credeam și eu.....
A: Noapte buna!
B: Mersi, la fel! Și app....faptul ca nu ai mai vrut informația, de care vorbeai inițial, îmi da dreptate în tot ce am zis. ;)
A: Ha, ha! Sau nu! Te las sa dormi.
B: Sigur?
A: Vii la o cafea?
(pauza 1 minut)
B: Nu, ms....
A: Somn ușor!

(pauza 2 minute) 
A părăsește chat-ul.
(pauza 30 de sec) 
B: Eu nu beau cafea....

joi, 16 februarie 2017

Scrisoare pentru tata


Draga tata,

Am hotărât sa scriu aceste rânduri pentru a-ți putea spune, astfel, ceea ce simt și ce gândesc. 
Tata....cine este tata? 
Tata este, în primul rand, persoana care, împreună cu mama, mi-a dat viata. Este un părinte care a ras și a plâns pentru mine și, poate, lângă mine. Este un părinte care si-a făcut griji, când eram un bebeluș, sa am tot ce îmi trebuie, sa mănânc, sa dorm, sa cresc. Este un părinte ce s-a preocupat, în timpul pubertății, de toate schimbările ce se desfășurau în corpul "fetitei" lui. Un părinte ce nu dormea, când adolescenta lui era în oraș, noaptea, sa se distreze cu prietenii. Un părinte care si-a sprijinit și stimulat mereu copilul, indiferent de vârstă acestuia și de telurile, pe care le urmarea. 
Pe cat se spune ca o fetita se indragoseste de tatăl ei, pe atat si încă de un infinit de ori mai mult, tatăl își iubește fata. 
Eu sunt singura la părinți și pana la "mult așteptata" maturitate, nu am regretat prea mult lucrul asta. Toate dulciurile erau ale mele, iar centrul atenției îl dețineam în întregime. Nu eram nevoita sa împart nimic, cu nimeni. Și asta îmi plăcea tare mult. De aici și spiritul ușor egoist, pe care îl am. Natura, n-ai ce sa-i faci!
Chiar dacă ma mai necăjeam uneori, din cauza unor copii ce nu se comportau cum voiam eu, nu am dus niciodată lipsa unui tovarăș de "arme". Tata mi-a fost primul și cel mai adevărat și sincer prieten. M-a învățat jocuri si sporturi, și m-a stimulat mereu sa ajung la cele mai bune rezultate. De asta nici nu ma plâng de palmaresul de diplome, care ocupa un frumos loc, intr-o carte.
Ca orice părinte,  te-au încercat sentimente grele când ai observat ca fetita ta, ce cândva nu avea ochi decat pentru tine, a început sa se uite și peste gard. Și asa a început perioada de detașare părintească. Eu am început sa ma interesez cat mai mult de băieți de vârsta mea, iar pe tine te-au încercat sentimente de gelozie poate, pentru ca trebuia sa imparti atentia mea cu alte persoane; sentimente de teama, pentru ca nu știai când se putea ivi un potențial pericol pentru mine.
Asta pana când am crescut și am plecat de tot de lângă tine. Mai intai la facultate și mai apoi, în alta tara. Nu cred ca a fost ușor în sufletul tău, sa ma lași sa îmi întind aripile și sa privești neputincios, cum îmi iau zborul din cuibul părintesc.
Nu vreau sa spun ca ai fost un tata perfect, pentru ca nu vreau sa crezi ca exagerez. Ai făcut ceea ce ai simțit și ceea ce ai crezut ca e cel mai bine pentru mine, la momentul respectiv. 
De la tine, tata, am învățat sa fiu un om cinstit și de cuvânt. Tu m-ai învățat valoarea unei promisiuni! De la noi, ca familie, mi-am creat propriul ideal de familie. Îmi doresc sa reușesc sa transmit și eu, copilului meu, toate aceste lucruri frumoase și mi-as dori ca el, ajuns la vârsta mea, sa îmi scrie o scrisoare deschisa, asa cum fac și eu acum, fata de tine, tata.
Când spun tata, spun sinceritate, spun organizare, spun onoare, spun Cuvânt. Spun implicare și spun familie.
Mi-ai fost părinte, prieten, profesor și mentor. În cinstea ta, tata, as ridica statui, dar știu ca nu asta ar conta pentru tine. Tu vrei doar sa ma vezi fericita și sănătoasă. Vrei doar sa veghezi asupra bunăstării mele. Sa ma vezi împlinita și zburând pe cele mai înalte culmi. 
Poate nu am fost un copil model, dar sa știi ca tot ce am mai bun e datorita ție și mamei. Știu și ca am reușit sa te fac mândru de mine, în repetate rânduri chiar, și asta este cea mai mare reușită a mea. 
Vreau sa știi ca te iubesc mult de tot, iar stima pe care ti-o port, ca om și ca părinte, este mult prea mare pentru a o putea descrie în cuvinte. 
Sper ca distanta fizica, la care m-au condus pașii vieții,  sa sporească și mai mult vecinătatea sufleteasca. Ne vedem rar, însă ne iubim mult, și asta contează cel mai mult.
Acum, în prag de final și cu ocazia zilei de naștere, îți urez multa, multa sanatate, fericire, cat cuprinde, și numai momente deosebite, alături de noi, toți. Te iubesc tare mult, sa știi! Vei fi mereu bărbatul preferat din viata mea. 
De aici, de departe, te îmbrățișez cu drag și ridic paharul în cinstea ta. Sa îmi trăiești 10000 de ani, tata! La multi ani!

Semnează, 
Fetita ta


sâmbătă, 11 februarie 2017

Dandelions


Cine sunt eu? 
Sunt un suflet rebel și inocent, un copil închis în straie de adult, un curcubeu pe vreme rea. Sunt însăși veselia. Ador sa rad, pana nu ma mai pot tine de burta, pana îmi dau lacrimile și mi se încleșteaza gura. Iubesc 1000% și sufăr 100000%. Am mai găsit o zicala frumoasa pe internet, care spune asa: "E ciudat cum oamenii sensibili se bucura din puțin, iar pentru a-i răni,  îți trebuie o nimica toată.". Foarte frumoasa și adevărată ideea asta. De asta am și reținut-o. 
Am visat, in una din nopțile trecute, ca scriam ceva...o scrisoare, o carte, nu îmi amintesc în mod precis, cert este ca, m-am trezit cu o sumedenie de idei, ce meritau pe deplin sa fie transcrise aici. O sa încerc sa reproduc ce reușesc sa îmi amintesc. 
Scriam despre mine, făceam o introspecție a propriei persoane. De aici și începutul postării. Îmi priveam, parca, sufletul în oglinda și ma dezbracam de toate dogmele moralității, societății și religiei. Ma vedeam fără mantii și măști. Nu trăim un carnaval, iar în fata propriului eu, măștile sunt de prisos. Ma imaginam zburând liber, pe un câmp cu flori. Sau alergând după pasarele prin parc, sau suflând în puful papadiilor! Sunt un suflet sincer și altruist, dependent de libertate și de frumos. Iubesc cărțile și sunt profund îndrăgostită de noapte. Îți oferă liniștea, pe care ziua nu o are. Îți așterne gânduri și îți intensifica sentimentele, ca niciun alt moment al zilei. 
Faptul ca sunt atât de romantica și de visătoare, l-am descoperit târzior. Mereu am avut impresia ca am o înclinație spre a visa, însă abia de curând am realizat cat de profunda era înclinația asta. M-am gândit, intr-un timp, chiar la un nou tattoo, pe tema asta...încă e în stadiu de plan. 
Sunt o romantica incurabila. Visez povesti și îmi imaginez scenarii deosebite, la tot pasul. Îmi ajunge sa închid ochii și imaginația a și fugit pe alte tărâmuri. Cred cu tărie ca oamenii se feresc sa aibă sentimente, din frica de a fi răniți. Dar oare merita sa nu iubești deloc, doar pentru ca vei suferi mai apoi?! Eu spun categoric,  nu! Ba chiar, v-as sfătui sa va dati frâu liber sentimentelor, like there is no tomorrow. Și ce dacă veți suferi puțin? Și ce dacă va durea un timp? Ranile astea sunt un rău necesar, ne ajuta sa ne definim ca oameni, formează caractere. Suntem intr-o win-win situation, unde nu exista pierderi. Ori ca iubești și ești împlinit,  ori ca suferi, dar te formezi ca om, tot câștigi.  Nu pot sa înțeleg persoanele, care, din lasitate, renunța la fluturi. Care fluturi? Cei din tot corpul, fiorii care străbat fiecare bucățică de piele, inima, ce mai să iasă din piept de emoție. Cum sa va privați de lucrurile astea? Sunt persoane, ce cauta toată viata aceste experiente, aceste idealuri de iubire. Sunt alții, care le-au trăit și care nu se vor mai mulțumi  cu nimic mai puțin. Și, în final, sunt cei ce nici măcar nu au indraznit sa visele la ele. Alegeți cu grija categoria din care vreți sa faceți parte.
Eu am iubit și am suferit, m-am ridicat, mi-am șters lacrimile și am iubit din nou. Am facut-o de fiecare data și o voi face, cat ma va tine pământul. Nu voi înceta niciodată sa ma îndrăgostesc de lucrurile mărunte, de o adiere calda, de un  soare strălucitor, după o iarna grea, de o plimbare în parc, de un compliment. Voi iubi întotdeauna cărțile și noaptea, luna plina și panorama pe timp de noapte, ploaia și mantia instelata, departe de luminile orașului. 
Sunt un copil crescut la tara, în vacantele de vara. Am învățat sa alerg desculță cu riscul de a ma tăia pe tălpi. Am ras pana m-au durut obrajii. Am înghețat de frig, doar pentru a fi mai cocheta. Am rămas treaza pana târziu în noapte, doar pentru a mai asculta o poveste cu spirite sau o gluma. M-am lăsat "prinsa" la jocuri, doar pentru ca "se punea" cineva, pe care il iubeam. M-am bucurat de multe lucruri și am trăit cu adevărat. 
Am iubit și am ras. Am iubit lucruri și am iubit persoane. Am apreciat clipe și am izgonit răutăți. Mi-am păstrat sufletul deschis și am avut parte de cele mai înălțătoare sentimente. 
Și acum iubesc, poate puțin mai matur uneori, sau anumite lucruri, însă mereu asumat. Nu îmi este teama de lacrimi. Ele spala sufletul. Ma îndrăgostesc în fiecare zi ceva. Fie ca e vorba de o melodie, fie ca e vorba de un avion ce decolează sau aterizează,  fie ca e un animalut sau o stare a vremii, o persoana sau o vorba, îmi deschid mereu inima către frumos. Las karma sa își urmeze ciclul și ma bucur de tot ce va veni. Când trăiești frumos, ai parte de experiente minunate.
Finally, fiți sinceri cu voi înșivă și urmati-va inimile! Nu uitați ca instinctele spun foarte multe lucruri despre o persoana. Fiți veseli și purtați întotdeauna o primăvară în suflet! De la copii la copii, va doresc o noapte plina de emoții!

Midnightcat 

joi, 26 ianuarie 2017

Colt de suflet


Cum ma simt astăzi?! Îmi simt sufletul amorțit. Este o stare ce nu m-a mai încercat de multișor. Parca îmi este greata de oameni câteodată și de tot ceea ce fac din ignoranta. Sa arunci cu noroi gratuit, este ușor! Este la îndemâna tuturor. Mai greu este sa stai sa realizezi niște lucruri, sa vezi dacă ceea ce auzi este adevărat sau daca ceea ce vezi, nu este o interpretare greșită. Cercetează omule, înainte sa dai verdicte! Informeaza-te, dacă te interesează cu adevărat. Iar dacă nu, mai bine pleci urechea la ceva mai folositor. Este frustrant sa afli ca ai spus ceva sau ca ai făcut un lucru, când tu nici habar nu aveai. Este trist sa vezi  ca oamenii, pe care ii apreciai, se pretează la jocuri dinastea ignorante. E adevărat ca, gura lumii, nici pământul nu o astupa, dar parca este al naibii de frustrant sa ajungi în postura de "oaie neagra", gratis! Știu ca nu trebuie sa demonstram nimic, nimănui,  însă, asa te cuprinde o stare de neputință și frustrare în momentele astea, incat ramai "șifonat" de multe ori. 
Deși credeam ca, după o perioada de furie interioara și exterioara, m-am liniștit, astăzi m-am trezit cu un gust amar, cu o amorțeală în suflet, cu o difidenta sporita fata de oameni. Parca nu mai reușesc sa ma emoționez pentru nimic. E o stare foarte aiurea pentru un suflet mereu vesel și pus pe șotii, ca al meu. Știu ca nu e prima oara când ma încearcă, pentru ca, din păcate,  canalii găsim la tot pasul, însă trecuse atât de mult timp, de când se infiripase in sufletul meu ultima oara, încât ii uitasem gustul. E de un cenușiu ce, parca, nu cunoaște margini. 
Am auzit de regula lui 5, dacă nu va conta peste 5 ani, sa nu îți bați capul mai mult de 5 minute. Este foarte sănătoasă,  într-adevăr! Dar când ești bun și blând,  însă extrem de corect, în special fata de tine însuți,  parca te ating într-un mod mai puțin superficial răutățile lumii. Știu ca, poate, sunt nimicuri și ca vor trece cu siguranță, însă te prind intr-un gri, pentru un timp, și te fac sa meditezi asupra lucrurilor, asupra persoanelor. Te fac sa vrei sa ridici ziduri în jurul sufletului.
Norocul meu este ca am persoane aproape, care ma sprijină și ma susțin, și care îmi luminează și cele mai întunecate colturi ale spiritului. Datorita lor, trec cu fruntea sus prin orice umbra de răutate și prin cel mai gri anotimp sufletesc. Lor le mulțumesc pentru modul în care ma fac sa ma simt și pentru ca ma ajuta sa păstrez mereu un zâmbet pe chip și un copil în suflet. 
Acestea fiind spuse, va confirm faptul ca ma simt, deja, mult mai bine, decât acum vreo 30 de randuri în urma. Fiți oameni frumoși, cu suflete sclipitoare! Fiți romantici, fiți visători,  fiți exact asa cum va doriți voi! Și nu lăsați pe nimeni și nimic sa va intunece zâmbetele! 

Yours forever,
Midnightcat

miercuri, 25 ianuarie 2017

Timpul ne învață


Inca sunt nehotarata asupra numelui acestei postări, însă vom vedea pe parcurs ce va ieși. 
As vrea sa va povestesc cum uneori simt ca exista cineva acolo, care îmi asculta dorințele și care are grija ca ele sa se îndeplinească. Partea ciudata este faptul ca, niciodată nu prea primesti atunci când ceri sau când tu crezi ca ai avea nevoie. Primești atunci când este timpul sa o faci, când trebuie sa tragi o învățăminte, sau in momentul in care, ceea ce primesti, îți aduce răspunsuri la întrebările, pe care nici nu le aveai atunci când ți-ai pus dorința. Cert este ca, am primit cateodata răspunsuri când ma gândeam cel mai puțin la ele. Ironia sortii...primesti ceea ce îți doreai când uiți ca ai vrut ceva de la bun început. Însă cum eu merg pe premisa "mai bine mai târziu, decât niciodată", este destul de bine și așa. Ba chiar, nu ma plâng deloc! Sunt poate puțin bulversată când trecutul îmi mai bate câteodată la usa, însă întotdeauna îl primesc cu drag. 
Am învățat sa trăiesc frumos și asta as vrea sa transmit și vouă, tuturor celor care ma cunoasteti sau celor cărora le-am atins existența cu un gând, o vorba, o emoție, un vis. Mi-am făcut un obiectiv in viața din a lasă tuturor sufletelor pe care le ating, o amintire frumoasa. Știu ca nu e tocmai ușor și ca, uneori, din diverse motive, nu reușesc sa ating acest scop, însă mi-am propus sa ma străduiesc cat se poate de mult. 
Eu, la rândul meu, am învățat sa iau tot ce este mai frumos din oameni, din relații, din întâmplări, din timp. Poate suna naiv, însă nu este. Ba chiar, mi-a trebuit ceva timp pana sa înțeleg ca doar asa voi reuși sa îmi păstrez sufletul curat, fără urme de ura sau invidie. Vor fi cicatrici din trecut, iubiri neîmpărtășite, povesti eșuate, însă amintirea celor mai frumoase timpuri și întâmplări, este pansament pentru orice inima sangeranda. Nu lăsați finalurile mai puțin fericite, sa va intunece tot ceea ce ați petrecut alături de cineva, sa va umbrească sentimentele și emoțiile, pe care le-ați trăit cândva.
Eu păstrez in suflet o mare de frânturi ale amintirilor frumoase, pe care nu mi le poate lua nimeni și cu atât mai puțin, "murdări". Ori de câte ori simt nevoia de o emoție, ma uit in suflet, închid ochii și plec pe aripile timpului. O amintire păstrată frumos, te poate face sa retrăiești emoția de fiecare data când o scuturi de praful uitării. Sunt oameni, locuri, întâmplări, vorbe pe care, poate, nu le vei mai reîntâlni vreodată, însă pe care le poți cuibari in suflet, oriunde te vor purta pașii de acum încolo.
Nu  știu voi, însă eu privesc mereu cu nostalgie in urma și încerc sa fiu mândra de cine am fost, pentru ca m-a ajutat sa devin cine sunt astăzi. Am un motto, pe care îl păstrez cu sfințenie, " Je ne regrette rien", orice s-ar întâmpla, nu am regrete. Sunt foarte păcătoase. Te secătuiesc de emoții si îți macină și ultimul fragment de amintire. Nu nene! De ce sa îmi para rău?! Ca am iubit oameni, pentru ca asa simțeam?! Sau pentru ca am făcut lucruri, pe care mi le-am dorit, oricât de nesăbuite ar părea ele acum?! Sau sa fie din cauza vorbelor, pe care am simțit sa le spun cândva?! NU, NU și NU! Am făcut toate astea pentru ca asa mi-a dictat inima și mintea, la vremea respectiva. Dacă as avea regrete, ar însemna sa ma trădez pe mine însămi, cea de câțiva ani in urma. Nici vorba de asa ceva! Dacă ceva nu a mers, măcar am multumirea ca am încercat si nu am stat ca o closca pe oua, așteptând ca viața și șansele la fericire, sa treacă pe lângă mine. Ca nu a mers, nu-i bai, măcar atât cât a durat, mi-a trezit emoții de neuitat. Știți cum e, nu risti, nu câștigi! Iar eu consider ca am câștigat,  indiferent de modul in care au decurs lucrurile.
Întorcându-ma la ideea inițială, sa nu va simțiți abătuți dacă răspunsurile nu vin atunci când puneți voi întrebările, sau ca dorințele arzătoare nu se împlinesc acum. Nu este timpul lor. Nu este timpul vostru. Când o sa învățați sa va deschideti sufletele doar la ceea ce este frumos, atunci viața o sa se ocupe sa va sopteasca tot ceea ce va lipsea din suflet si din gând. Cred cu tarie ca universul este sensibil la nevoile noastre, însă ca domnul Timp ne învață mai întâi lecția și doar mai apoi, vom primi raspunsurile. 
Am citit undeva o idee foarte frumoasa, care mi s-a lipit de suflet...viața va continua sa ne supună aceluiași test de nenumărate ori, pana vom reuși, intr-un final, sa deprindem învățătura. Este ca un cerc, ce se rotește la infinit, dacă nu reusesti sa ii vezi capătul (ca are și el un punct de pornire și unul de final). Și abia in momentul in care înveți povața, timpul iti acorda șansa de a merge mai departe. Un alt lucru, ce mi s-a întâmplat, este "punctul pe i", cum spunem noi. Dacă am avut situații neterminate, lucruri nespuse, sentimente neîmpărtășite, timpul mi-a adus in cale, mai devreme sau mai târziu(de cele mai multe ori, mai târziu), pe acel ceva sau cineva, care sa ma ajute sa închei  capitolul, care sa îmi dea toate răspunsurile la vechile întrebări și care sa ma facă sa apreciez si mai mult amintirea. Iar daca lucrurile astea se întâmpla când te aștepți mai puțin, nu te pot face decât fericit si poate puțin nostalgic, răvășind cuferele pline de amintiri, dar amorțite de vreme....



Midnightcat 


P.S.: am gasit si titlul pana la urma 😁