Am sa va impartasesc in continuare cateva ganduri si valori in care au cred ca merita sa investesti emotional. Toata lumea vorbeste despre sufletul pereke, cel care te completeaza in totalitate, fara de care nu ai putea fi un intreg. Si eu obisnuiam sa cred asta si chiar cu vehementa, insa de-a lungul anilor, experienta vremii mi-a aratat ca lucrurile nu stau chiar asa; ca nu totul se imparte in negru sau alb, ba din contra, majoritatea lucrurilor care ne inconjoara sunt de fapt invaluie in culoarea apasatoare a cenusei....griul...Sa fie oare acesta culoare un simbol al dezolantei, al linistii eterne, al neimplinirii, al apasarii, al deznadejdiei? Sau este reprezentatul mediului comun, unde fiecare participant trebuie sa faca un compromis pentru a putea izbuti? Eu, personal, cred ca este un amestec intre cele doua posibilitati. Intr-adevar este un mediu in care nu trebuie sa fim tot timpul egoisti, ci unul in care sa stim sa daruim, sa stim cat sa daruim, cand si mai ales cui. Insa pe langa toate astea, poate fi si simbolul zambetului fals, rece, al darelor de lacrimi prafuite de vreme, al sentimentelor neimpartasite....Totul depinde de fiecare jucator in parte. El trebuie sa fie cel care sa dea sens acestei culori duplicitare. De ce nu e negru?! Pentru ca nu tot ce tie iti pare un esec, este o pierdere ireparabila. De ce nu e alb? Pentru ca nu toata mierea de care te bucuri la un moment dat poate fi aurie si dulce...poate capata o culoare aramie dintr-un moment in altul si roiul de viespi o pot invada cand te astepti mai putin. De aceea este gri. Niciodata prea increzator, mereu precaut. In zilele noastre este atat de greu sa vorbesti despre astfel de lucruri, incat lumea, societatea prefera ca acestea sa ramana tabu. Atat de multa promiscuitate, falsitate si superficialitate intalnim la tot pasul, incat sentimentele de completare reciproca incep sa se disipeze, incep a-si pierde adevarata valoare. Acum totul se bazeaza pe intuitia de moment, totul semnifica o mare incercare, ce deobicei se finalizeaza in scurt timp. In conditiile astea, cum poate cineva afirma ca si-a gasit sufletul pereche?! Parerea mea este ca acest "suflet pereche" este de fapt altceva. Este o adunare de mai multe sentimente: respect, incredere, afectiune, angajament. Toate astea sunt inglobate intr-un singur cuvant "iubire". Ei, eu sunt de parere ca asa-zisa "iubire" trebuie sa semnifice mai mult decat atat. Trebuie sa aiba in componenta si sacrificiul si inovatie si fidelitate si tarie si statornicie si inca ceva calitati pentru a putea fi numita iubire. Un cuplu poate vorbi de acest sentiment in deplinatatea semnificatiilor sale abia in momentul in care au trecut cele mai grele obstacole si se pot mandri cu faptul ca nu au renuntat niciun moment sa fie unul langa celalalt. Acest gen de sentiment numesc eu IUBIRE, un joc extraordinar de complex, un labirint, un sentiment cenusiu, care presupune ca jucatorii sai sa nu fie niciodata deasupra, niciodata dedesubt, ci mereu langa...
