vineri, 7 octombrie 2011

feelings...


And here I am...o noua etapa a vietii mele...departe de casa, de cunoscuti...new in town si parca putin neadaptata...multe s-au schimbat si multe au ramas la fel...oameni rai si aici...uneori as vrea sa ma fac micuta, intangibila chiar, sa nu mai simt rautatile care ma inconjoara...imi fac destul rau...imi sting si ultima licarire de speranta pe care o am...ma simt fara motivatie de cele mai multe ori...este atat de rau sa ai o imaginatie bogata, sa speri in anumite lucruri, sa le vizualizezi pana si in vise si apoi sa realizezi ca realitatea e mult mai diferita decat sperai tu...cu mult mai rece...mai cruda....desi am inceput sa pasesc pe aceasta alee de ceva timp de-acum, simt ca nu imi gasesc locul nicaieri, simt ca inca sunt un strain in locurile astea, pentru oamenii astia...nici ei nu stiu daca ma vor mai mult decat ii vreau eu pe ei, dar ce sa-i faci....nu stiu daca dorul de casa este cauza, insa nostalgia si melancolia sunt stari pe care le resimt din ce in ce mai des....imi lipsesc multe lucruri si chiar persoane....multe momente...pana si limba imi lipseste....imi este dor sa ma simt libera, sa nu fiu un suflet stanjenit, constrans, monoton....as vrea sa mai simt fericirea de alta data, acea fericire pe care ti-o da o viata implinita, fara griji, acele momente de sclipire care ti se intiparesc in memorie pentru totdeauna....acele emotii si sentimente care iti schimba viata in mod subtil, insa definitiv....acele stari in care astepti cu atata nerabdare pe cineva sau ceva sa fie al tau, sa te poti bucura intotdeauna de el, fara alte griji si nevoi....doar ideea de dorinta....dorinta mistuitoare uneori chiar...acel sentiment pe atat de coplesitor, pe cat de frumos...acel motor care iti da forta de a merge mai departe si de a ajunge pe diferite culmi doar pentru a-ti vedea implinite dorintele....imi lipsesc toate aceste lucruri si inca un infinit mai multe...imi este dor de tine si imi este dor de mine....de cea care obisnuiam sa fiu....de acea persoana mereu optimista, curajoasa, visatoare, luptatoare, care ar lua lumea in piept pentru cei la care tine sau pentru ideile sale....imi este dor de Burla, de noptile tarzii petrecute in meditatie si in asteptari, in raspunsuri si in alte intrebari, in impliniri si in tristeti, in scenarii si in intamplari....oameni si locuri pe care ii intalnesti si care vor insemna intotdeuna ceva pentru tine, fara ca tu sa realizezi macar asta pe moment....ce sa mai spun...ce nu s-a spus....se intelege....nu ne ramane decat farama de speranta in idealuri...si poate vom trai candva....
Yours truly,
Midnightcat
P.S.: here's a song for you to listen to...

miercuri, 22 iunie 2011

viata ca un film...

Nu stiu cum va suna voua asta, insa mie, "viata ca un film", nu imi suna a nimic placut. De fapt fraza ar avea si o continuare...viata ca un film...prost...cu actori lipsiti de talent si cu un script idiot...un film la care nimeni nu s-ar inghesui nici sa dea cu matura spre sfarsit, d-apoi sa mai ia bilete...cam asa mi se pare mie viata mea in momentele acestea...lipsita de orice imbold...plina de critici, piedici, fatarnicii, minciuni...plina de oameni care nu stiu cum sa te "faca" mai repede...oameni perversi, rai, haini....acei "prieteni", despre care vorbeam in postarile trecute...intr-o astfel de lume nu prea iti mai raman multe de facut....decat sa te inchizi in tine si sa renunti la tot sau sa o iei de la capat intr-un loc cu totul strain...pe mine personal m-au incercat succesiv trei stari: la inceput am fost furioasa si frustrata de ce mi se intampla, hotarata sa aduc aceleasi prejudicii faptasilor....apoi a urmat starea de ignoranta, in care nimic nu ma mai uimea, cand ma asteptam la orice din partea oricui, fara sa mai am puterea sau dorinta sa mai ripostez sau sa mai raspund in vreun fel....ultima stare, cea in care ma aflu, este cea de izolare in sine, de evitare a oricarei interactiuni cu alte persoane de teama de a nu primi o alta lovitura....am ajuns sa ma ascund de lume, sa vreau sa nu mai stiu nimic de nimeni uneori, sa tanjesc dupa coltul meu de libertate, de liniste si de hrana spirituala...insa rautatea lumii ma atinge uneori chiar si aici, inauntrul sinelui meu. Oameni pe care ii credeam aproape, in care aveam speranta ca ma pot baza sau macar ca le pasa catusi de putin, s-au dovedit a fi niste fatarnici....oameni care, odata ce nu le mai esti de folos, nu stiu cum sa se descotoroseasca mai repede de tine....De ce trebuie sa fie asa? Cu totii stim ca lumea e un teren al pradatorilor, insa de ce trebuie ca intre noi, cei care ne consideram prieteni, sa ne vanam in halul asta? De ce?...e trist ca se intampla asa...eu am ramas cu o imensa tristete si dezamagire in suflet, insa cel mai rau imi pare de faptul ca orice lovitura lasa cate-o cicatrice, iar aceste cicatrici, adunandu-se, m-au schimbat...fata zambitoare si mereu vesela, pusa pe shotii si intotdeauna optimista a apus....de multisor chiar....tot ce a ramas este o relicva plina de resentimente, de tristete, dezamagire, cu un gust amar....tot ce a ramas este viata ca un film...de doi bani...
Yours truly,
Midnightcat

marți, 7 iunie 2011

happiness :-|


Ce reprezinta de fapt cuvantul "fericire"? Nu cred ca putem o definitie standard care sa dezvaluie adevaratele sensuri ale acestui cuvant...sa spunem ce?! o stare de bine, veselie, plenitudine?!...am rata esentialul, partea profunda a acestui cuvant...cred ca definitia acestui cuvant difera de la persoana la persoana...fiecare poate descrie fericirea folosind termeni personali, bazati pe experienta acumulata prinvind acest sentiment...pentru ca o persoana sa se simta cu adevarat fericita, multiplele variabile care coexista in viata noastra de zi cu zi ar trebui sa fie aliniate si gradate pozitiv....ar trebui sa viata de familie, cu viata sociala, cu jobul, cu sanatatea sa fie in concordanta perfecta...se sa submita unei puteri deictice, in asa fel incat toate sa curga armonios pentru a crea acea stare de fericire, de beatitudine. Insa cum mai toti stim deja, acest lucru este imposibil. Niciodata nu vom putea pune la zid tot ce ne deranjeaza pe toate planurile, astfel sa ne putem bucura de fericirea absoluta. Intrebarea ce reiese este urmatoarea: care dintre cele 4 mari variabile atarna cel mai greu in balanta? care este cea care se degradeaza cel mai des? de ce?....toata lumea va fi de acord cand voi spune ca cea mai importanta latura este viata de familie, de cuplu. Jobul si sanatatea sunt si ele deosebit de importante, insa se mai pot rezolva cu impaciuiri, pastile etc. Viata sociala, importanta si ea, insa nu esentiala, poate fi rectificata destul de usor in cazul unor neplaceri. Ceea ce ne ramane este, asa cum am mai spus, viata in 2. Ea este si cea care se degradeaza cel mai des si mai adanc. De ce? Nu stiu daca am un raspuns in acest moment pentru intrebarea asta. Fiecare din noi avem o personalitate, cu defectele si calitatile ei. Pentru a convietui cat mai armonios trebuie sa gasim o cale de mijloc intre 2 persoane, sa se descopere si sa se accepte asa cum sunt, sau sa se slefuiasca reciproc pe masura ce clepsidra susura graunte de nisip....nimeni nu e perfect, nici pe departe, dar toti invatam la un moment dat sa acceptam anumite lucruri, idei, sentimente...ce se intampla insa daca acesta acceptare este de fapt o resemnare si nu o impartasire a unor lucruri? Atunci starea de toleranta se transforma intr-un calvar, pe care cei doi parteneri ai cuplului sau uneori doar unul dintre ei, il suporta pana la un moment dat. De ce la inceput toata lumea doreste sa schimbe pe toata lumea, ca mai apoi, dupa un timp, sa inceapa sa accepte anumite aspecte "odioase" in trecut?! De ce in suflet purtam niste sentimente si dam glas altora? De ce totul este pe atat de complex, pe cat este de simplu? De ce, de ce, de ce?.....intrebari fara raspuns....la randul meu, am cunoscut fericirea, chiar si pe cea deplina, insa pentru perioade foarte scurte de timp...exact ca o momeala pentru un peste ce urmeaza a fi prins in plasa pescarilor nemilosi....asa si fericirea mi-a ademenit pasii in casa ei, pentru a ma azvarli pe dusa din dos mai apoi....intrebarea care se iveste este: oare voi mai pasi vreodata treptele lacasului ei? sau voi inceta sa mai respir incercand lucrul asta? se merita se lupti pentru cateva clipe de fericire? sa platesti apoi atat de scump indrazneala de a accede catre asa ceva? poate ca e mai bine sa traiesti resemnat...sa nu mai speri in povesti si sa incerci sa mergi mai departe cu ce ti-a mai ramas, fie ca este vorba de o urma de lacrima p obraz, un gol in suflet sau o poza prafuita intr-o rama...

duminică, 29 mai 2011

"prieteni"


Prieteni...interesant cuvant, insa cu multe sensuri...de fapt, toate aceste sensuri multiple sunt date de persoanele care se folosesc de acest cuvant...dar ce inseamna de fapt sa fi prietenul cuiva?!...DEX-ul spune urmatoarele "Prietenul este o persoana de care cineva este legat printr-o afectiune deosebita, bazata pe incredere si stima reciproca, pe idei sau principii comune". Dar asta este in realitate un prieten? Mai ales in zilele noastre...din punctul meu de vedere, prietenii sunt acele persoane care iti zambesc in fata frumos, iar pe la spate te distrug cu prima ocazie...sunt acele persoane parsive, care nu cauta decat un anumit lucru de la tine atunci cand isi spun "prieteni"....cel putin yo numai de definitia asta a prieteniei am parte in ultima perioada...nici nu stiu de ce ma mai mir...oricum stiam k toata lumea din jurul tau ti-o trage intr-un fel sau altul, mai devreme sau mai tarziu...cand traiesti insa faptele, parca realitatea devina putin mai dura, mai aspra...dezamagirea este atat de mare, incat razbunarea sau vorbele nu isi mai au rostul....nici putere de a reactiona nu mai este...esti ca o tinta de darts in asteptare unui sir, parca interminabil, de sageti....persoane pe care tu le consideri apropiate, cu care imparti orice idee, intamplare, sentiment, in care ai incredere deplina, pe care le respecti si carora le asculti sfaturile...de la astfel de persoane poate ca te astepti cel mai putin sa te injunghie miseleste in spate...insa acest gen de persoane sunt cele care o fac cel mai des si cu un impact major pentru cel tintuit...am ajuns sa vreau sa fug de cei ce isi spun "prieteni"...nu trebuie sa te deschizi nimanui atat de mult, sa iti dai increderea si bunatatea pe mana cuiva...sunt momente, din ce in ce mai dese, in care ma conving de faptul ca nimeni nu merita nimic bun de la mine, pentru ca fiecare profita in felul lui...cu astfel de idei poate o ma simt singura, poate o sa fiu trista, poate dezamagirea e prea mare pentru a putea fi expusa in cuvinte...dar totodata, poate am realizat ceva bun cu ocaziile astea si poate ca de acum incolo voi actiona altfel...voi face in asa fel incat sa imi fie mie bine si poate mai apoi si celorlalti...cica fiecare sut in fund e un pas inainte....sa vedem cat de departe ajung cu ce am strans pana acum...

Yours truly, but tired of all this crap,
M.D.

miercuri, 23 martie 2011

cik primavara...

Desi totul afara ne indreapta gandurile catre o primavara senina si calda, cateodata tot ce ne inconjoara, tot ce este exterior noua, poate insela... greu sa vezi primavara cand norii negri si apasatori ai iernii ink mai astern tristete si dezamagire in viata noastra...traiasc dupa principiul NO REGRETS! si chiar incerc sa iau tot ce e mai bun de la viata si sa las in urma sentimente precum ranchiuna, ura, invidia, egoismul...si de cele mai multe ori reusesc cu adevarat acest lucru, insa cum nimeni nu e perfect, mai ramane un procent de 5-1o % neacoperit...Dar toate incercarile mele de a privi doar partea buna a lucrurilor, uneori se mai topesc in umbra problemelor care, din pacate, s-au cam adunat in ultima vreme...probleme mai mici ca ale unora, insa mai mari decat ale altora...nici nu conteaza dimensiunile lor...sunt doar probleme....si e cam greu sa te indepartezi de ele cand vezi ca persoanele in care odinioara aveai mare incredere, acum se poarta de nici nu le mai recunosti...indiferenta dusa la extrem si nasul pe sus nu fac nimanui bine....nu stiu ce au unii de zis cu asta sau ce vor ceilalti sa demonstreze prin acest gen de comportament, cert e k lumea se skimba...oamenii se skimba, insa, din pacate, toate iau o intorsatura deloc frumoasa....sa speram ca macar ei sunt fericiti si impliniti asa, k altfel nu as mai vedea rostul skimbarii...in alta ordine de idei, desi incerc sa ma bucur de tot ce mi se intampla, sunt anumiti factori care ma impiedica...insa cel mai important este cine sau ce ma ajuta...ma ajuta gandul ca doar o viata avem si doar pe asta o traim, asa k cel mai bine ar fi sa o fructificam la maxim si sa ne traim fiekre clipa si fiekre zi ca si cum nu ar mai fi o alta...in ceea ce privste "cine" ma ajuta, ei asta e ceva mai ramificat...e vorba de prieteni...prieteni buni...e vorba de anumite sentimente pentru anumite persoane...e vorba de ceva mai mult decat simple cuvinte asternute pe hartie...insa cel mai important factor in alienarea stresului si a problemelor este un catel :) este vorba despre spike...l-ati cunoscut in posturile anterioare...o singura privire in ochisorii lui te face sa vezi lumea mai buna....mai calda...mai senina...macar de am putea fi si noi, oamenii, atat de usor de multumit precum un catel...o portie de mancare, putina apa si ceva afectiune este tot ce le trebuie pentru a vantura frenetic din codita lor, semnaland astfel bucurie, multumire, fericire...ca sa nu mai amintesc de loialitatea lor si de nadejdea de a fi mereu langa tine...si la bine si la rau...din fericire yo am un asa partener de camera, care, printr-o simpla privire, imi face ziua mai frumoasa...de asta il si iubesc atat de mult! Este suficient sa incepem a ne harjoni si parca tot ce este rau dispare...are o energie molipsitoare!
In incheiere pot sa va spun doar sa fiti fericiti si sa va inconjurati numai de lucruri pozitive si de oameni care tin cu adevarat la voi! Scapati de "surplusul" care este inutil, ba chiar nefavorabil voua! Si nu uitati sa traiti! O primavara cat mai senina va doresc!
M.D

joi, 10 februarie 2011

e frig...


Este luna februarie si afara soarele pare a ne incalzi mai mult decat este prevazut pentru aceasta perioada a anului. Insa caldura lui se propaga si in sufletele noastre?! Pentru unii poate da, pentru altii cu siguranta nu....yo fac partea din categoria oamenilor aflati inca intr-o iarna inversunata, cu vanturi si ger si intuneric....si e frig aici....singuratatea si problemele isi pun si ele amprenta, aducand un aport de raceala vremii din sufletul meu....poate va intrebati de ce sunt asa?....motivele sunt multe, insa nu are rost sa stau sa le insir in fata voastra, pentru ca probabil sunteti satui de propriile probleme, ca sa mai rabdati sa aflati si despre ale altora...nu vreau sa vorbesc despre asa ceva in aceasta postare, vreau sa exprim o stare de spirit si eventual niste factori generali cauzatori....putem incepe cu minciuna...de ce mint oamenii?! pentru a evita consecintele propriilor fapte?! pentru a nu rani pe ceilalti?! o prostie....mai devreme sau mai tarziu totul se afla, iar cand acest lucru se intampla, totul parca se transforma....tot ce incerci sa construiesti se darama....si pentru ce?! pentru o perioada de falsa liniste....pentru a lungi agonia unor sentimente si pentru a amana un sir de lacrimi....apoi singuratatea se asterne....hai sa vorbim despre fatarnicie....de ce sunt oamenii ipocriti?! de ce sunt duali?! cat de mari pot fi interesele in asa fel incat sa ne determine sa ne dedublam?! ce este de fapt fatarnicia?! tot o minciuna...si de ce mint oamenii?....singuratatea se asterne iara....prostia, sau mai bine zis inconstienta....de ce ne cuprinde uneori?! cum ajungem sa o dobandim?! de la cine?! pentru ce?! sa fie asta motivul minciunii?...singuratatea.....orice cale am urma, fiecare dintre acesti factori duce, pe un alt drum, insa la aceeasi destinatie....sa fie cea dorita?! prea putin....sa fie cea sperata?! nici atat....sa fie cea subconstienta?! cu siguranta.....trebuie sa avem mare grija pe ce carari pasim, deoarece fiecare pas gresit ne abate din calatoria noastra, ducandu-ne la inevitabila destinatie.....si ce este atat de rau la aceasta?....este insasi ea....lipsa tuturor lucrurilor, fie ele insufletite sau materiale....aparitia intunericului si a gerului launtric....a viscolului si a iernii interioare....asteptam cu totii primavara?! da....facem ceva pentru ca ea sa apara?! prea putini din noi....si parca din ce in ce mai putini....vreau si eu o primavara in suflet, iar daca in al meu nu se poate, macar in a celuilalt....vino soare, caci aici e iarna....si e frig....

luni, 10 ianuarie 2011

suflet trist...:(:(:(


Acest inceput de an este unul marcant pentru mine....in data de 10.01.2010 a incetat din viata unchiul meu. Nici nu stiu cum sa incep aceste randuri...am in suflet un amalgam de sentimente...tristete profunda, dezolare, teama, durere, un gol imens, o ultima speranta cu aripile frante....In scurta sa existenta, a reusit sa isi petreaca tineretea muncind printre straini, locuind acolo, insa era bucuros deoarece reusise sa isi aduca si familia langa el....insa dupa ani si ani de munca, cand in sfarsit era vremea sa se bucure linistit de roadele muncii sale, soarta l-a luat de langa noi....nici macar nu a mai apucat sa isi vada singurul copil, un baiat, asezat la casa lui...ce sa mai spun de sotia lui, care a ramas singura intr-o tara straina, cu un copil de care trebuie sa aiba grija, insa fara de alt sprijin in acest drum dificil al vietii....este greu...este foarte greu...cumplit chiar as putea spune...nu cred ca avea vreun dusman...atat de bun era la suflet...cu totii suferim, unii in tacere, altii cu voce tare....a lasat in urma o mare de lacrimi, insa sunt sigura ca de acum incolo, singura cale pe care el va pasi va fi aceea a luminii si caldurii...intr-un loc mai bun, de unde ne vegheaza si ne incurajeaza pe toti cei care am ramas in urma....si cu siguranta ne va astepta cu bratele deschise atunci cand intr-un final, cu totii ii vom urma aceasta cruda si neiertatoare soarta....a mortii....in asemenea momente incepi si pui in balanta o sumedenie de lucruri, incepi sa realizezi anumite chestii pe care le ignorai in viata de zi cu zi....o nenorocire iti deschide ochii si iti strange inima de durere, insa constientizarea acestor lucruri vine ca un dus rece pentru noi, oamenii de rand....ce este viata de fapt?! un fir de care atarnam cu totii...un fir mult mai subtire ca ata....un fir ce se poate rupe oricand, iar cand intr-adevar se intampla, este fara nicio avertizare in prealabil.....moartea este un subiect tabu pentru multi dintre noi si mereu este ceva tragic, insa cand iti rapeste o fiinta draga, sentimentul de tragism de maximizeaza de mii de ori, luand dimensiuni cosmice si degenerand si in alte sentimente adiacente, cum ar fi durerea, tristetea, goliciune in suflet, teama, frustrare, neputinta, dezamagire, dezolare....un eveniment ca acesta te poate marca pe viata sau te poate face sa intelegi ca, pe langa acea imensa durere, exista si sentimentul de resemnare si acceptare in sufletul nostru....poate ca aceasta resemnare pe care suntem obligati sa o acceptam ne doare cel mai mult, aceasta resemnare cu faptul ca nu vom mai fi niciodata langa cel drag sau ca nu il vom mai vedea decat in poze si ca, in loc de o imbratisare calda, tot ce ne ramane sunt amintirile pe care le pastram vii, ca dorul din suflet sa se mai ostoiasca putin....ca durerea sa fie mai suportabila....in incheiere as vrea sa transmit matusei mele si varului meu cele mai sincere condoleante, multa putere si forta de a merge inainte si multa sanatate! Nelea, te-am iubit, te iubim si te vom iubi vesnic....sa ai grija de tine acolo unde esti si sa ne dai puterea de a ne aduna incet incet...Dumnezeu sa te aiba in paza lui!!!
Cu nespusa durere,
a ta nepoata.....