Am ales titlul "vremea" pentru aceasta postare deoarece ea este singura care ramane nestramutata de-a lungul timpului. Asa capriciosa cum e uneori, o cunoastem din totdeauna. Stim ca poate fi imprevedibila, uneori calda si mângâietoare, alteori rece si plina de resentimente. Dar cum definim vremea dinauntrul sufletelor? Si aici avem aceleasi lucruri: nori, ploaie, vant, soare sau un frumos curcubeu. Vi s-a intamplat vreodata sa aveti impresia ca vremea de afara se potriveste cu cea din profunzimea sufletului vostru? Mie da si nu de putine ori. Si cred ca nu exista emotie mai mare decat atunci cand te gandesti ca toata natura iti intelege framantarile. E ca si cum bucuria ta vine impartasita la un nivel global, ca si cum persoana care iti lipseste, devine deodata mai aproape, ca si cum natura plange odata cu tine. Simti ca nu mai esti singur in emotiile tale...parca cineva iti asculta tumultul de sentimente si vibreaza in acelasi ritm cu tine. Iubesc sintagma 'a face pe cineva sa vibreze' pentru ca infatiseaza exact ceea ce se intampla cand cineva atinge corzile unui suflet. Ele vibreaza...de multe ori sunt doar incercari, neduse pana la capat, cand vorbele, soaptele, dorintele sau faptele nu ajung pana la profundele corzi...ele se pierd in suprafata, in superficialitate. Insa ceea ce reuseste sa ajunga in profunditate, cu siguranta te va face sa vibrezi. Cand asta se intampla, oamenii se schimba, viziunea asupra lucrurilor si a lumii se transforma. Fie ca este intr-un peisaj de poveste, fie ca este o zi mohorata de toamna. Toti cei care ajung sa ne faca sa vibram, ne schimba. Imi place sa cred ca mereu in mai bine. Chiar daca ne-am bucurat sau doar am invatat dintr-o astfel de intalnire. Sunt persoane sau lucruri sau locuri care ne vor sensibiliza mereu si pentru care vom auzi mereu ecoul emotiei undeva in adancuri. Tanjim dupa experiente de neuitat, insa nu suntem prea dispusi sa vibram des...poate din teama lasata de incercari precedente, poate din frica de nou, poate din framantarile sentimentului interzis. Eliberati-va de temeri si prejudecati inutile...corzile sufletului nu se vor rupe niciodata de la prea multe atingeri sfioase, insa ferice de cel ce asculta melodia propriei inimi. Hai sa ne lasam sufletele deskise catre emotii si nu va temeti de deznodamant. Vibratiile sunt ca si existenta in sine...we have to enjoy the ride pentru a avea ce povesti odata ajunsi la destinatie.
Yours truly,
Midnightcat
