Ce poate fi mai frumos si cu o incarcatura mai mare decat o vreme ca aceasta?!....un cer incarcat de nori cenusii, amenintatori, un vant puternic si rece, care iti inunda si cele mai adanci colturi ale sufletului....o imagine dezolanta, poate trista, poate melancolica, ce te trimite in tinutul amintirii....o asemenea vreme este un prilej benefic pentru inspiratie....si ce sa scrii?....ce altceva, decat ceea ce simti.....poate desertaciune, poate speranta, poate iubire, poate ura, poate intelegere, poate pasiune, poate un dor nebun....poate toate la un loc....o furtuna de sentimente care se napusteste asupra ta in asemenea momente....iar ca un sprijin, ambienta unei melodii lente, dar pline de profunzime, te conduce intr-un alt univers...intr-o lume in care nu mai exista probleme nerezolvate sau piedici in calea implinirii si a fericirii....e atat de frumos aici....stau pe balcon si fumez tacit, dar perseverent, dintr-o tigara...si vantul care bate imi impleteste fumul in plete, lasandu-ma astfel condusa in acea lume de vis....privesc in zare si parca nu mai sunt aici....sunt acolo...printre nori...libera precum o pasare....pentru a zbura spre alte zari....mai bune...mai senine...mai libere....si zbor, ma inalt usor, odata cu adierea ce-mi mangaie inima, ale carei batai aproape ca nu se mai simt de emotie....speranta si descatusarea mi-au taiat respiratia....plutesc....si e frig....insa licarirea iubirii imi calauzeste aripile si imi incalzeste sufletul....voi razbi....voi ajunge la tarm...emotia creste cu fiecare nor strabatut....cu fiecare bataie din aripi....parca se zareste ceva....totul pare atat de aproape, insa este atat de departe....intind mana sa il cuprind, insa departarea este acum si mai mare....ma zbat....cu si mai multa inversunare....si plutesc din ce in ce mai aproape....tematoare, insa cu imensa speranta, intind pentru a doua oara mana....adierea vantului face ca buricul degetelor mele sa simta un murmur...simt ca in sfarsit am ajuns....incerc sa ma apropii si mai mult, sa cuprind cu toata fiinta ceea ce imi sta inaintea ochilor.....si ultima licarire a tigarii aprinse imi arde degetele care o cuprindeau....zborul se transforma in picaj...un picaj abrupt si rece...inghetat chiar...si intr-o clipa ajung in locul de unde am plecat....pe balconul, acum lipsit de orice noima...ravasita, trista, frustrata si dezamagita....sa fi fost o iluzie?!....cel mai probabil....ma intorc sa intru in casa si intr-o clipa, cu coada ochiului vad parca un nor zambindu-mi...ma intorc sa privesc din nou, insa totul era la fel...mi se paruse....cu gol in suflet calc pragul usii......in acel moment vantul imi mangaie parul din nou, cu o putere imensa si suieratul lui imi suna in urechi...."nu renunta niciodata sa speri....intr-o zi vom ajunge acolo"....
