M-am indragostit...

Ar fi fost, poate, mai corect spus, m-am reindragostit! De natura, noaptea. Am fost mereu o împătimita a peisajelor pe care natura ni le oferă, însă noaptea totul capătă o alta nuanță. Știam ca iubesc luna și știam ca ador bolta instelata, departe de luminile orașului. Ceea ce nu realizasem inca, era faptul ca, de fapt, iubeam noaptea, în toate formele ei. 

Iubesc liniștea nopții și zgomotul gândurilor. As petrece ore în sir privind luminile din zare, respirând aerul rece de munte, ce te face sa tremuri, nestiind sigur dacă de frig sau de emoție. 

În seara asta, după mult timp, am rămas muta de emoție. Nu am reușit sa rostesc nici măcar un cuvânt în fata maiestatii nopții...a naturii, noaptea. Mii de ganduri și de sentimente îmi răscoleau sufletul în momentul în care am privit pentru prima data în zare. Zicala, "o priveliște care îți taie respiratia", chiar se adeverește. Nu sunt o persoana care își pierde cuvintele asa ușor, însă ceea ce am văzut și ce am simțit era mai presus de orice sunet. Era pur spiritual. Parca nu reușeam sa înglobez totul intr-o singura privire, eram tot mai înfometata sa vad totul, sa savurez cat mai mult timp acel moment. As fi vrut sa spun mii de lucruri și totuși, de pe buzele mele nu ieșea niciun cuvânt. Am avut un uragan în suflet și o furtuna în gânduri. Afara, însă,  era o liniște de îți auzeai cele mai lăuntrice ecouri. 

Acum am realizat ca tot timpul în care m-am privat de aceste minunății de momente, am fost ca o bomba cu ceas, ca o oala sub presiune. La vederea a tot ceea ce mi-a lipsit, am izbucnit. Mi s-au revărsat mii de amintiri și alte sute de scenarii. As fi vrut...și cat as fi vrut.....și cum...și de cat timp...

Mi-ar fi plăcut sa urlu ceea ce ma durea, sa ma știe și noaptea, sa știe pentru ce ma alina când stau în intuneric, fără sa cer nimic. As fi vrut sa îmi scot inima din piept și sa o las sa se linisteasca în aerul tăios de rece...poate asa ar fi amorțit puțin....

Noaptea, tot ceea ce îți lipsește, revine în gând și în suflet....Noaptea este cel mai bun sfătuitor...este momentul în care tot universul se apleacă la nevoile tale, natura si ea, înclinandu-se în fata sentimentelor tale. Te contopești cu cerul întunecat și vorbești cu stele. Mai ales cele care cad....v-ati pus o dorința? 

Întorcându-ne cu picioare pe pământ, vreau sa va spun ca îmi lipsea sentimentul de apartenenta la natura și la tot ce evoca noaptea. Dupa ani de zile, am numarat din nou stelele. As fi vrut sa va aduc pe toți sa vedeți ceea ce am văzut eu și sa va răscolească tot la fel de mult, pentru ca asa simți ca nu trece viata pe lângă tine, ci ca încerci sa faci tot ce poți pentru a trăi cat mai frumos. Nu va trădați niciodată inima, chiar dacă asta înseamnă să o ascundeți o viata întreaga. Iubiți, și nu uitați sa faceți tot ceea ce va face fericiți. 

Cat despre mine, cred ca mi-am găsit locul preferat pe pământ...și nu e printre oameni....

Cu drag, Midnightcat

Declarații

Ce sunt, de fapt, declarațiile? Sunt niște cuvinte, propoziții sau frase spuse din proprie inițiativa cu scopul de a lămuri ceva sau de a aduce niște informații celui(celor) căruia i se face declarația. 

Declarațiile de iubire (ca doar despre asta discutam aici) sunt cam același lucru, numai ca au tematica strict sentimentala. Pot exista mai multe tipuri, și anume, declarațiile forțate, declarațiile eșuate, cele neașteptate, cele nedorite, precum și cele de succes. Când devine o declarație un lucru nedorit? Când ceea ce se declara nu este împărtășit de ambele părți. Eu ma gândesc, întotdeauna, la declarațiile de dragoste, ca la ceva special, unic, frumos, un moment de o fragilitate deosebită, în care, cel ce își declara iubirea, își pune sufletul pe tava, celuilalt. Fără orgoliu, fără inhibiții, când toate măștile cad. Este bine sa fim foarte precauți în răspunsul pe care îl dam după aceea sau sa fim foarte atenți la reacția pe care o vom avea, deoarece nu ar fi de preferat sa rănim o persoana, intr-un moment de expunere totala. Poate creea daune pe termen lung.

Dar sa luam în  calcul faptul ca ceea ce auzim ne place. Care ar fi, pentru o femeie, declarația suprema? Răspunsul nu poate fi unul simplu pentru ca, însăși femeia este o ființă extrem de complexă. Unele vor eternul "te iubesc", altele se mulțumesc sa citească printre  rânduri, "ești cea mai frumoasa dimineata", altele cred ca faptele sunt cea mai temeinica declaratie. Unele dintre noi vrem sa auzim întrebarea mult dorita, "vrei sa fii soția mea?". Altele poate doar visează la o privire, la un gest care sa trădeze emoție. Cert este ca fiecare femeie are așteptări,  unele sunt fidele lor, altele mai puțin. Câteodată, de dragul unei persoane, reușim sa mai trecem cu vederea anumite lucruri, însă asta nu înseamnă că nu ne dorim o îmbunătățire a "peisajului". 

Pentru romanticele incurabile, cum sunt și eu, nu ar ajunge o viata de poezii și texte pentru a-si exprima propriile gânduri și sentimente. Nu degeaba se spune ca dacă se îndrăgostește de tine un pictor sau un scriitor,  un vei muri niciodată. Cam asa e și cu visătorii. Sunt toți artiști, intr-un anumit mod, iar toți artiștii sunt, prin definiție, visatori. 

Eu, ființă cu sufletul curat și cu vise mai mari decât mine, cu emoții la fiecare pas și cu sentimentele-n bagaj, vad lucrurile intr-un mod mai aparte. Dacă nu pot sa obțin ceea ce îmi doresc în mod real, îl cuceresc în vise...în scenarii, pe care doar eu le știu și care îmi împlinesc golurile lumii înconjurătoare, ale cotidianitatii, ale banalităților de zi cu zi. Știm cu toții ca, în realitate, exista mai mult gri decât alb sau negru. Compromisul înseamnă tot, pe toate planurile. Eu sunt o fire mai categorica, mai greu de mulțumit. Sunt de părere ca gri-ul este mai mult pentru cine se mulțumește cu ceva sau intr-o anumita situație. Eu vreau da ori ba. Nu prea îmi plac jumătățile de măsură,  pentru ca, de obicei, ieși "șifonat" din ecuație la un moment dat. Dacă simți ceva pentru cineva sau chiar pentru ceva, arata, demonstrează, visează, declară! Și, întorcându-ne la declarații,  voiam sa va spun care este cea mai frumoasă declarație pe care am primit-o eu...."as vrea ca mama copiilor mei sa fie exact ca tine". M-a impresionat în mod particular, nu pentru ca e vorba de copii, eu nefiind încă în momentul "alarmei" biologice, iar în momentul în care am primit-o, cu atât mai puțin. Mi-a plăcut deoarece exprima admirația și iubirea absoluta. Copiii sunt un subiect foarte serios în fata barbatilor, de aceea multi fug când il aud, probabil, din cauza ca nu sunt încă pregătiți sau ca nu au găsit încă persoana potrivita. Mie mi s-a declarat acest lucru când,  cu siguranța, m-as fi așteptat mai puțin și de la o persoana cu care am interacționat mai mult pe plan afectiv, decât fizic. Poate din aceste cauze mi-a și rămas în amintire. 

Toate vrem sa ni se arate și sa ni se declare (iubirea), însă părerea mea este ca cel mai bun mod de a o face este spontaneitatea si sinceritatea dezarmanta. Dragi bărbați,  folosiți momentele de monotonie în favoarea voastră! Orice vizionare de film, acasă,  pe canapea, poate deveni un moment de amintit ulterior. Râdeți cu noi, râdeți de noi, lasati-ne sa va parodiem, mangaiati-ne (și nu doar cu un  scop), priviți-ne, ascultati-ne și asa poate veți reuși sa ne înțelegeți mai bine. Femeia are nevoie de căldură, de dragoste, de atenție. Ea este ca o floare, ce trebuie udata mereu. Sa nu greșiți, în a crede ca, odată cucerita, va fi pe veci a voastră. Grădinari sunt peste tot, iar cuvintele, apa de ploaie. Cu gesturi mici, câștigi războiul. Fiți tacticosi, ca la fotbal.

În încheiere (ca am scris cam mult), voiam sa va spun sa fiți fericiți,  iar ce nu puteți obține ziua, cuceriți noaptea, visând....uneori cu ochii deschiși. 

Midnightcat

P.S.: Când v-ați bătut ultima data cu pernele?😉