Wow...a trecut atata timp de cand nu am mai scris ca nici nu stiu cu ce sa incep...Sincer, nici nu ma mai gandeam sa o fac deoarece perioada in care am scris intamplari si sentimente in acest jurnal, a ramas ca o fotografie veche si prafuita, ascunsa intr-un sertar al unui dulap nemaideschis de multa vreme...o amintire melancolica, pe care incerc sa o evit pentru a nu deschide anumite cicatrici...
In aceasta perioada de absenta am trait si momente faine, insa au fost si clipe triste....un amalgam de sentimente si de pareri...de decizii si de initiative....de fericire si de regrete....intr-un final, ma gasesc la fel ca inainte....poate cu o lacrima in plus si cu un zambet in minus, insa cam aceeasi persoana in general. M-am confruntat cu anumite dificultati ce m-au facut sa inteleg importanta familiei, efemeritatea partenerilor si fatarnicia prietenilor. Am invatat ca nu ma pot increde nici macar in propriile vise, deoarece si atunci, cand te astepti cel mai putin, subconstientul te mai loveste cu o amintire dureroasa sau cu o iluzie a unor fapte ce nu se vor mai realiza probabil niciodata....Mi-e dor de persoane, de lucruri, de locuri, dar am invatat sa traiesc cu lipsa lor, chiar daca nu i-am uitat.
Mi-as dori ca grijile si dificultatile pe care le am, ca voi toti de altfel, sa treaca macar pentru scurte momente pe planul doi, sa incerc sa ma bucur mai mult de ceea ce am, decat sa ma preocup de ceea ce nu am, sa imi conced mici placeri si sa petrec mai mult timp in compania unor suflete apropiate mie, desi degetele unei singure maini ar fi prea multe pentru a le numara....
De un anisor am langa inima mea o creatura pe care o iubesc la nebunie si care stiu ca ma iubeste la fel de mult. Este vorba de un pisoi, mai exact de un superb motanel pe nume Martin, despre care o sa va povestesc mai multe intr-o alta postare. Cert este ca, uneori, el este cel mai apropiat suflet pe care il simt langa mine..cateodata sunt atat de departe de toti si de toate, incat el este singurul ce reuseste sa ma aduca cu picioarele pe pamant.
Cat despre titlul pe care am ales sa il dau acestor randuri, el semnifica starea mea generala de spirit. Ma confrunt cu nenumarate confuzii pe mai toate planurile existentiale. Confuzii materiale si confuzii spirituale, cele din urma avand o greutate net superioara. Confuzii decizionale, confuzii existentiale, confuzii chiar si ipotetice, asupra unor lucruri sau intamplari ce nu vor avea loc vreodata.
In plina criza asupra intelesului si scopului vietii individului, ajung sa ma intreb: Oare aici trebuia sa fiu? Ceea ce sunt trebuia sa ajung? Sau exista cai ce, odata decise, modifica pentru totdeauna un tel initial? Probabil ca la aceste intrebari nu imi poate raspunde nimeni....doar timpul si modul in care lucrurile vor lua amploare...
Pentru aceasta prima reintalnire cred ca v-am incetosat destul cu nedumeririle mele :) Sper ca sunteti toti bine si ca printre toti norii de zi cu zi, nu ati uitat sa mai si zambiti uneori, macar cu chipul, daca sufletul poate nu ne permite! Pe data viitoare! O imbratisare!
Yours,
M.D.
