O frunza, o creanga, un ram de copacSi vantul se inteti.
Un strop, poate sau poate mai mult...
Ploaia si ea se ivi.
Si roua se scurge pe case,
Pe drumuri, pe crengi, peste tot.
Tristetea o simti pretutindeni,
Purtata si ea la un loc.
Sa fie norii? Sau lipsa soarelui?
Fulgerul scurt? Sau tunetul crud?
O fi poate apa, cu tot ce-i al ei,
Cu roua, cu bruma, e totul al ei.
Se-asterne usor, insa increzator,
Purtand cu ea taina intregii comori.
O lupta marunta, dar vesnic purtata,
Ce spala-amintirea...o face uitata...
O lupta mareata cu sorti de izbanda,
Ce poarta speranta iubirii carunta.
Un iz nou de floare, ce roua-l imbie,
Paseste in lume, crescand tot mereu.
El lasa in urma tristeti si podoabe,
Ce bruma le-adoarme sub trist pieptul sau.
Ia sama, om bun!
Ca totul ce trece, trecut a ramas!
Priveste-nainte cu un prim suras,
Si uita tristetea ce deja-a apus!
M.D.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu