viata ca un film...

Nu stiu cum va suna voua asta, insa mie, "viata ca un film", nu imi suna a nimic placut. De fapt fraza ar avea si o continuare...viata ca un film...prost...cu actori lipsiti de talent si cu un script idiot...un film la care nimeni nu s-ar inghesui nici sa dea cu matura spre sfarsit, d-apoi sa mai ia bilete...cam asa mi se pare mie viata mea in momentele acestea...lipsita de orice imbold...plina de critici, piedici, fatarnicii, minciuni...plina de oameni care nu stiu cum sa te "faca" mai repede...oameni perversi, rai, haini....acei "prieteni", despre care vorbeam in postarile trecute...intr-o astfel de lume nu prea iti mai raman multe de facut....decat sa te inchizi in tine si sa renunti la tot sau sa o iei de la capat intr-un loc cu totul strain...pe mine personal m-au incercat succesiv trei stari: la inceput am fost furioasa si frustrata de ce mi se intampla, hotarata sa aduc aceleasi prejudicii faptasilor....apoi a urmat starea de ignoranta, in care nimic nu ma mai uimea, cand ma asteptam la orice din partea oricui, fara sa mai am puterea sau dorinta sa mai ripostez sau sa mai raspund in vreun fel....ultima stare, cea in care ma aflu, este cea de izolare in sine, de evitare a oricarei interactiuni cu alte persoane de teama de a nu primi o alta lovitura....am ajuns sa ma ascund de lume, sa vreau sa nu mai stiu nimic de nimeni uneori, sa tanjesc dupa coltul meu de libertate, de liniste si de hrana spirituala...insa rautatea lumii ma atinge uneori chiar si aici, inauntrul sinelui meu. Oameni pe care ii credeam aproape, in care aveam speranta ca ma pot baza sau macar ca le pasa catusi de putin, s-au dovedit a fi niste fatarnici....oameni care, odata ce nu le mai esti de folos, nu stiu cum sa se descotoroseasca mai repede de tine....De ce trebuie sa fie asa? Cu totii stim ca lumea e un teren al pradatorilor, insa de ce trebuie ca intre noi, cei care ne consideram prieteni, sa ne vanam in halul asta? De ce?...e trist ca se intampla asa...eu am ramas cu o imensa tristete si dezamagire in suflet, insa cel mai rau imi pare de faptul ca orice lovitura lasa cate-o cicatrice, iar aceste cicatrici, adunandu-se, m-au schimbat...fata zambitoare si mereu vesela, pusa pe shotii si intotdeauna optimista a apus....de multisor chiar....tot ce a ramas este o relicva plina de resentimente, de tristete, dezamagire, cu un gust amar....tot ce a ramas este viata ca un film...de doi bani...

Yours truly,

Midnightcat