happiness :-|

Ce reprezinta de fapt cuvantul "fericire"? Nu cred ca putem o definitie standard care sa dezvaluie adevaratele sensuri ale acestui cuvant...sa spunem ce?! o stare de bine, veselie, plenitudine?!...am rata esentialul, partea profunda a acestui cuvant...cred ca definitia acestui cuvant difera de la persoana la persoana...fiecare poate descrie fericirea folosind termeni personali, bazati pe experienta acumulata prinvind acest sentiment...pentru ca o persoana sa se simta cu adevarat fericita, multiplele variabile care coexista in viata noastra de zi cu zi ar trebui sa fie aliniate si gradate pozitiv....ar trebui sa viata de familie, cu viata sociala, cu jobul, cu sanatatea sa fie in concordanta perfecta...se sa submita unei puteri deictice, in asa fel incat toate sa curga armonios pentru a crea acea stare de fericire, de beatitudine. Insa cum mai toti stim deja, acest lucru este imposibil. Niciodata nu vom putea pune la zid tot ce ne deranjeaza pe toate planurile, astfel sa ne putem bucura de fericirea absoluta. Intrebarea ce reiese este urmatoarea: care dintre cele 4 mari variabile atarna cel mai greu in balanta? care este cea care se degradeaza cel mai des? de ce?....toata lumea va fi de acord cand voi spune ca cea mai importanta latura este viata de familie, de cuplu. Jobul si sanatatea sunt si ele deosebit de importante, insa se mai pot rezolva cu impaciuiri, pastile etc. Viata sociala, importanta si ea, insa nu esentiala, poate fi rectificata destul de usor in cazul unor neplaceri. Ceea ce ne ramane este, asa cum am mai spus, viata in 2. Ea este si cea care se degradeaza cel mai des si mai adanc. De ce? Nu stiu daca am un raspuns in acest moment pentru intrebarea asta. Fiecare din noi avem o personalitate, cu defectele si calitatile ei. Pentru a convietui cat mai armonios trebuie sa gasim o cale de mijloc intre 2 persoane, sa se descopere si sa se accepte asa cum sunt, sau sa se slefuiasca reciproc pe masura ce clepsidra susura graunte de nisip....nimeni nu e perfect, nici pe departe, dar toti invatam la un moment dat sa acceptam anumite lucruri, idei, sentimente...ce se intampla insa daca acesta acceptare este de fapt o resemnare si nu o impartasire a unor lucruri? Atunci starea de toleranta se transforma intr-un calvar, pe care cei doi parteneri ai cuplului sau uneori doar unul dintre ei, il suporta pana la un moment dat. De ce la inceput toata lumea doreste sa schimbe pe toata lumea, ca mai apoi, dupa un timp, sa inceapa sa accepte anumite aspecte "odioase" in trecut?! De ce in suflet purtam niste sentimente si dam glas altora? De ce totul este pe atat de complex, pe cat este de simplu? De ce, de ce, de ce?.....intrebari fara raspuns....la randul meu, am cunoscut fericirea, chiar si pe cea deplina, insa pentru perioade foarte scurte de timp...exact ca o momeala pentru un peste ce urmeaza a fi prins in plasa pescarilor nemilosi....asa si fericirea mi-a ademenit pasii in casa ei, pentru a ma azvarli pe dusa din dos mai apoi....intrebarea care se iveste este: oare voi mai pasi vreodata treptele lacasului ei? sau voi inceta sa mai respir incercand lucrul asta? se merita se lupti pentru cateva clipe de fericire? sa platesti apoi atat de scump indrazneala de a accede catre asa ceva? poate ca e mai bine sa traiesti resemnat...sa nu mai speri in povesti si sa incerci sa mergi mai departe cu ce ti-a mai ramas, fie ca este vorba de o urma de lacrima p obraz, un gol in suflet sau o poza prafuita intr-o rama...