De poveste (part 4)

Reusesc sa ma pregatesc temeinic pentru vremea de afara si pentru ceea ce mi se promisese, marea bulgareala. 

Faptul ca fusesem prinsă in mrejele unei provocări, făcea totul și mai incitant, mai provocator. Simteam o dorința nebuna sa “le arat” eu lor ce înseamnă provocare. Sa ii rad in fata lui C., cu ideea lui maschilista, dar mai ales sa ii privesc, triumfătoare, chipul lui Robert. Ce credea?! Ca după câteva cuvinte îndrăznețe și o apropiere, cam riscanta ce-i drept, toată lumea ii cade la picioare?! Nu, nu! Nici nu ma gândesc sa i servesc victoria pe un platou de argint. De fapt, de ce ar trebui sa ii servesc ceva? Doamne, de ce m-oi fi gândind la asa ceva?! Omul e însurat și își vede de treaba lui. Bine...mai puțin noaptea târziu...când își mai vede și de treaba altora....iar deviez de la subiect. 

Nu pare a fi un semn bun, dar o sa am grija sa tratez simptomele din pripa. Poate C. nu e chiar atât de rău. Vedem pe pârtie dacă merita o șansa sau mai bine nu. Niciodată nu știi de unde apare oportunitatea. Iar mie îmi place sa fiu oportunista, când timpul o cere.

Toata lumea era imbracata si deja adunata la masini. Era un drum de vreo 20 de minute pana la zapada. Suficient de mult cat sa putem planui si glumi pe drum, insa nu atat de mult incat sa transpiram in super gecice de iarna. Cred ca nici aia, in Groenlanda, nu erau asa infofoliti, ca noi. 

Dar asa se intampla cand aduci omul de la șes, cu pretenții de soare in Decembrie, la muntele plin de zăpada. Parca ar fi intrat in era glaciara. 

Aflându-ne in parcare, lângă mașini, ne împărțeam fiecare cum aveam sa mergem. Bineînțeles ca am evitat pe cât posibil sa merg cu Robert și cu Eva. Însă nu am refuzat oferta Oanei, de a merge cu ea și V., și nelipsitul C. in mașina. Eram incantata ca o căprioară ce habar nu are ca e sezon de vânătoare. Nici nu m-am obosit sa văd chipul lui Robert. Am zâmbit și am intrat in mașina. 

Pe drum, am ras și am făcut glume pe seama noastră, am reînnoit provocarea cu “botezul” și am stabilit pedepse pentru cine pierde. Eram electrizata de ideea ca as putea sa câștig, doar pentru faptul in sine, și pentru a ma amuza pe seama lui C., pe siguranta sa de sine. 

Astfel am ajuns la locul stabilit. Nu era o pârtie foarte abrupta și pe alocuri era frumos și plin de zăpada pentru făcut omuleti cu morcovi in loc de nas și capace in loc de nasturi. 

Fiecare s-a cam împărțit spre sporturile pe care voia sa le practice. Care ski, care placa, care sanie, care joaca simpla in zăpada. Eu făceam parte din ultima categorie evident. Nu de alta dar dacă ma puneam pe skiuri, mi-era ca ii făceam frigărui pe toți cu bețele alea. Plus ca era și păcat sa îmi rup picioarele din prima zi asa. Astfel, am zis ca cel mai înțelept e sa rămân la oamenii mei de zăpada. E cel mai safe pentru toată lumea. C. a mers la grupul cu placa, iar Robert a mers la ski. 

• Sa știi ca nu am uitat ce am vorbit mai devreme, striga C. mine, zâmbind provocator.
• Stai liniștit, ca poți sa iei bătaie cu zăpada și mai târziu. Bucura-te de momentul de glorie, ne vedem noi mai târziu.

Oana râdea in hohote și toți il ațâțau pe C. Prevedeam un “botez” pe cinste.

Fără sa vreau, însă, începusem sa fac comparații între C. și Robert, uitându-ma asa la ei, in timp ce se îndepărtau cu o parte a grupului. De când am ajuns pe pârtie, nu a mai schițat niciun gest. Nici măcar la apropourile provocatoare ale lui C. Imbracase iar haina indiferentei, dar pot sa spun ca asta ma intriga și mai mult. 

• Hey! Nici tu nu ești împătimita sporturilor de iarna?
• Eva! Nici nu mi-am dat seama ca erai aici.(ce “noroc” pe capul meu) Am crezut ca mergi cu Robert la ski. 
• Aa, nu. Îmi place mult sa il privesc, însă nu ma descurc deloc pe skiuri. Prefer sa mototolesc niște zăpada mai degrabă.

O priveam și credeam sincer ca am fi fost tare bune prietene, dacă situația ar fi fost alta. Acum nu reușesc sa o privesc decât ca pe o rivala. Sau mai bine spus, uitându-ma la ea, ma văd pe mine ca o învinsă. Și asta nu îmi place. Poate de aici și o ușoară antipatie pe care o simt fata de ea. Însă voi încerca sa nu îmi dau de gol gândurile si trăirile. Pana la urma urmei, e doar o straina pentru mine. Nu trebuie sa ma prefac ca o iubesc neaparat,când mi-e al dracului de antipatica. E de ajuns ca sunt gentilă și politicoasa. 

Ii priveam pe ceilalți cum se bucurau, fiecare in felul lui, de zăpada. Era un peisaj frumos...alb...sincer. Exprima bucurie și lipsa de griji. 

Îmi plăcea sa fiu alături de ei, sa regăsim complicitatea anilor din urma, sa ne amuzam de inocența noastră de atunci. Sa ne reamintim și sa retrăim, dar mai ales sa fim, din nou, cu toții. 

După momentele mele de introspecție și cele câteva mingi de zăpada, gata sa fie puse una sub alta pentru omulețul mult dorit, apare și gasca sporturilor extreme.

Nu reușisem sa legam prea multe vorbe, eu și Eva, însă a fost o companie acceptabila. 

• Esti gata de a primi provocarea, catwoman? spune C. râzând in colțul gurii.
• Oricând, oriunde, dragule! ii spun încrezătoare. 

Toți ceilalți râdeau și abia așteptau marea încăierare. Pana și Robert părea amuzat și cu o fața dinaia gen “vai, săracă de tine, ce te așteapta”. O privire de cățel plouat, dar maxim de distrat.

Nu a durat mult și încep bulgari sa sara de peste tot. Din “botezul” meu și al lui C., devenise un botez general. Nu se știa care pe care botează sau le ia. Dar in tot haosul asta, se auzeau hohote de ras din toate părțile. 

Acum aruncai cu bulgari către inamic, acum făceai echipa cu el. Pana când il tintesc pe C. și poc, un bulgare după ceafa. Râdeam cu lacrimi. El, când m-a văzut, dai și fugi după mine, nene. Intr-un final, ma ajunge din urma, ma prinde in brate și ma ridica pe umăr. Atârnând, cu capul in jos, il rugam de mama focului sa ma lase pe zăpada. Râdeam cu o pofta de il făcusem și pe el sa rada. 

• Căprioară, mergem la sentința cu matale.
• Nuuuu, ma lamentam eu, între râsete și rugăminți. Nu e corect! Dacă tu ești mai bun la alergat, nu înseamnă ca ai câștigat. 
• Nu, nu! Doamne ferește! Acum mergem sa iti arat și bulgareala. Nu as vrea sa câștig ușor.

Deodată simt cum îmi iau zborul de pe umărul lui C. si ma trezesc brusc cu gura plină de zăpada. Fusese ideea geniala a Oanei de a ma salva din ghiarele lui C. De pe umărul lui, mai concret, dar ma rog. Și odată scos capul din zăpada, am început sa il zăpăcim pe C. Bulgari și frecare cu zăpada maxim. Asta da botez. Ceilalți se potoliseră și făceau galerie ba pentru noi doua, ba pentru C. 

Când lucrurile păreau ca se sfârșesc cu victoria noastră neta, Phoenix-ul de C. s-a ridicat din nămeți și dai fuga după noi. Oana a reușit sa scăpe, însă eu am avut alta soartă. După o buna alergătura, ma ajunge din urma și ma prinde de solduri. Ma arunca in zăpada și se așeaza deasupra mea, ținându-mă de mâini. Îmi șoptește mai mult decât îmi zice:

• Sunt un cavaler, însă nu unul care pierde. 

Și parca văd in ochii lui o sclipire ademenitoare. Nu știam la ce sa ma aștept. 

• O sa te bulgaresc puțin, de ochii lumii, cât sa fie remiză, deși mi-ai rămâne datoare, o spune amuzant și befard.

Mda 1-0 C. Bine jucat.

• Nu am de ales, decât sa accept pactul, ii spun ridicând ochii la cer. Zăpada fie!

El începe sa zâmbească exact ca un călău ce își admira prada, și apoi ma mângâie mai mult, decât sa ma bulgărească, însă de unde sunt ceilalți, nu prea se vede diferența.