nu cred ca exista anotimp mai spectaculos decat iarna...privesc prin geamul aburit de respiratia-mi calda, cum fulgii de nea se astern peste tot ceea ce ne inconjoara. Nimic nu ii razbate, nici macar o urma lina de vant...tacerea a pus stapanire peste tot. Ici colo mai zaresti cate o fereastra luminata sau cate un catel zgribulit...in rest, nici un sunet. Privelistea imi da un sentiment de liniste sufleteasca, de parca totul ar fi desprins dintr-un poem de Cosbuc sau Toparceanu, numai ca de data asta totul se intampla invers. Nu peisajul capata viata,prin detaliile minutioase si atmosfera creata de poet, ci viata este inramata intr-un superb peisaj. Copacii dorm sub greutatea zapezii ce s-a asternut, iar natura intreaga pare amortita...o lumina difuza se raspandeste in aer...un peisaj ce tinde sa ma inglobeze si pe mine contempland asemenea minunatii...ce poate fi mai frumos decat o asemenea incantare a simturilor....a sufletului....am parasit fereastra ce ma purta intr-o lume de basm, insa acolo nimic nu s-a schimbat....e iarna....e seara....ninge....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu